De ce toata lumea are impresia ca nu pot sa fac nimic singura? De ce toata lumea are impresia ca am nevoie de ajutor? Nu sunt handicapata. Nu sunt proasta. Ce pula mea vor toti de la mine, de la viata mea? Ma simt de parca as fi controlata cand toti sar sa ma ajute cand nici macar nu le cer ajutorul. Imi vine sa daram peretii din jurul meu, sa sparg geamul, sa tai, sa curga sange. Imi vine sa dau cu pumnul in piatra pana imi distrug oasele si nu mai simt nimic decat durere. M-am saturat de ei, de toti. Nu mai vreau pe nimeni in viata mea. Sunt cuvinte scrise la nervi, controlata de draci si probabil maine voi crede altceva. Sau cel mai probabil va fi la fel, pentru ca daca mai vine si o persoana sa-mi ofere ajutor, jur ca-l dau dracu si il trimit in mortii masii.
M-am saturat sa nu fiu luata in serios. Toata lumea se comporta de parca stie ce vreau, dar nu stiu nimic. Nici macar nu le spun adevarul tot timpul. Nici macar nu stiu ce simt pentru Seth acum. Nu stiu nimic. Nu stiu cum sunt starile astea de cacat pentru mine. Au impresia ba ca totul e perfect si roz si normal si ca doar dramatizez, ba ca sunt eu nebuna si ca Seth o sa fie pentru totdeauna acolo si mai stiu eu ce aberatii. Eu stiu cel mai bine ce se-ntampla cu mine in momentul asta, doar ca nu vreau sa spun. Nu vreau sa stie nimeni ce simt, pentru cine simt, ce vreau, cu cine vreau, cum vreau si toate chestiile de genul. Nimeni nu stie pentru ca de fiecare data am bagat o alta minciuna, poate partial adevarata. Sunt problemele mele si nu vreau sa se bage toata lumea in ele, sa vorbeasca toata lumea despre ele si sa incerce sa le rezolve de parca ar fi examene la matematica si romana. Nu mai imi transformati viata mea intr-un joc de Sims 2! Aveti calculatoare, for fucks' sake!
Si uite ca e prima oara cand injur pe blog si injur cum trebuie si nu-mi place, dar ma simt ca dracu oricum. Ce mai conteaza un motiv in plus? Ma simt excelent, dar in acelasi timp groaznic. Intr-un fel imi plac starile contradictorii, desi ma si sperie un pic cum trec de la una la alta. Ba sunt fericita, ba vreau sa lovesc pe cineva, ba sunt trista si plang, ba sunt calma si tot asa. Si iar ma linistesc pentru cateva minute si ma duc cu gandul la ei. Si iar imi vine sa dau frau liber lacrimilor. Sensibilitatea asta...
"Esti bine? Ce-ai patit?" - "N-am nimic." - "Hai, ma, ca iti vine sa plangi. Cum sa nu ai nimic?". Daca am spus ca nu am nimic inseamna ca nu vreau sa intrebi mai departe. Da, imi vine sa plang, asta tot nu inseamna ca vreau sa stii ce am. Nu vreau sa vorbesc despre starile mele cu oricine. Este o singura persoana cu care vreau sa le-mpartasesc si nu este persoana pe care ma asteptam s-o aleg, dar as vrea sa am ocazia sa fiu singura cu persoana aceea ca sa pot sa-i vorbesc, fara sa ne deranjeze nimeni. That person seems to be the right person with whom I can talk about this. Si am nevoie de cineva care sa nu se duca cu vorba la altii. Vreau ca ceea ce discutam sa ramana doar intre noi si sunt putini care au aceasta calitate.
Imi vine iar sa scriu poezii si azi chiar ma gandeam sa scriu ceva pozitiv, dar mi s-a luat repede. Raman la negativisme. Deja am vreo doua strofe scrise pe o foaie, trebuie doar sa termin ce-am inceput. Macar cand vine vorba de poezii sa o fac, in alte domenii, nu-mi iese. Vreau sa dorm. Mi-e somn. Sunt obosita. Ma doare capul si plang iar. Muzica pe care o ascult nu ajuta nici ea prea mult. Ma omoara. Ma omoara incet totul.
PS: Seth? Who is Seth? Bit Defender? Kaspersky? I don't know any of them. I've stopped caring. My heart is not beating anymore. It is finally completely broken and I'm out of ducktape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu