Atat zic. Aveam de gand sa scriu mai mult. Scrisesem mai mult, cam juma de pagina, dar ceva m-a facut sa ma razgandesc. Nu o sa-mi cer scuze pentru ca nu am de ce. Nu vreau sa fiu inteleasa si nu vreau sa incerce nimeni sa faca asta. De asemenea, nu doresc nici celui mai aprig dusman sa treaca prin ce trec eu. Este greu de rezistat. Am reusit o saptamana sa stau fara sa plang, dar am devenit mai sensibila decat credeam. Rana aia a fost prea adanca si nu s-a vindecat nici macar putin. Doare ca dracu (da, mai tare decat o taietura sau un pumn in fata) si acum la orice chestie heart breaking plang. Am citit un fragment si mi-au dat lacrimile. Incerc sa-l uit, dar de ce orice chestie imi aduce aminte de el?! Nu mai vreau... Nu mai pot... Am incercat tot posibilul si tot n-a fost de ajuns. Ma bantuie. Este la fel ca la inceput. Inchid ochii : imaginea lui imi apare in fata. Imi acopar urechile cu mainile: vocea lui rasuna-n capul meu de parca ar fi in spatele meu. Daca aici este asa, atunci cat de rau poate fi in Iad? Din punctul meu de vedere am ajuns deja acolo si oricat as incerca sa ies, calea imi este blocata.
Nu dau vina pe nimeni. Este in totalitate vina mea. Mereu a fost asa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu