Dragostea In Fum De Tigara

Eh, nu-i mare lucru. Pur si simplu ma plictiseam in seara asta si ce sa fac? Am intrat un pic pe Youtube, am bagat Rainy Mood si cateva melodii slow si am inceput sa scriu. Cam asta e ce-a iesit:

           "M-am asezat langa tine si am privit cu dispret cum aprinzi o alta tigara. Stiai ca drogul ala te consuma pe dinauntru, urmand sa-ti distruga infatisarea perfecta mai tarziu, dar totusi nu te opreai. Un pachet azi, un pachet maine, usor-usor inmultindu-se si devenind cate doua, mai tarziu trei. Din punctul asta de vedere te-am inteles perfect. O ora cu tine era ca o tigara fumata. Stiam ca ma distruge incet, dar sentimentul era atat de placut, felul in care dragostea imi traversa tot corpul, cum mainile imi tremurau, fiind nerabdatoare sa fie cuprinse intr-ale tale. Si nu vroiam sa ma opresc. Si cu fiecare zi ce trecea, intalnirile noastre deveneau mai dese, ajungand sa petrec cu tine ore in sir, de la rasarit pana la apus, de cand soarele isi ascundea razele in intuneric si luna iesea pe cer, zorii prinzandu-ne impreuna pe acoperis, tu savurandu-ti tigara si eu savurand fiecare picatura de dragoste pe care mi-o mai ofereai cand tacerea devenea prea greu de suportat.

           Si totul a scapat de sub control din acel moment. Eram pierduta complet, dar nu si pentru totdeauna. Sau poate… Tot ce stiu e ca eram satisfacuta cu situatia, desi efortul pe care eu il depuneam sa intretin acea relatie era imens, pe cand ceea ce faceai tu era doar sa trantesti la pamant tot ce incercam eu sa construiesc. Si nu-mi vine sa cred acum cat de oarba eram si cum ma tineam dupa tine de parca mi-era frica ca am sa-mi pierd singura raza de lumina si n-am sa mai vad alta. Si cum faceam orice imi statea in putinta sa ne intalnim „accidental“, plimbandu-ma numai prin zone pe care stiam ca le frecventezi. Eram patetica. Daca as putea sa ma intorc in trecut sa schimb ceva n-as face-o. Macar acum pot incerca sa nu repet greseala de a ma indragosti de cineva, de tine. Blestemat fie cel care a zis ca dragostea nu moare, pentru ca mare dreptate a avut. Toti se plang de boli incurabile, dar de ea nu a mentionat nimeni. Atata timp pierdut in zadar cu tine si toate acele zile in care am incercat de a te uita, de a sterge cu buretele totul… Dar se pare ca mai nou s-a inventat markerul permanent. Oricate am facut, toate au fost fara rost. Alti baieti? N-au avut niciun efect. Peste tot vedeam fata ta. Toti mi se pareau intr-un fel sau altul si cred ca pana si prietenii ajunsesera la capatul puterilor. Mi-au facut cunostiinta cu unii care puteau concura si castiga concursul de a fi cel mai bun iubit din lume, dar eu inca te vedeam numai pe tine.

           Si tot nu inteleg cine te crezi. Si tot nu inteleg ce vrei de la mine. Si tot nu inteleg de ce eu. Si tot nu inteleg, nu te ingeleg pe tine. Esti tot ce am vrut vreodata si totusi nici macar nu te apropii. Te-a mirat sa auzi toate aceste lucruri soptite de buzele care obisnuiau sa fie ale tale odata, nu? Pareai socat. Doar pentru ca nu inteleg ce e in inima ta si-n mintea ta, inca iti cunosc unele din vechile obiceiuri. Inca stiu ce inseamna cand lasi usor tigara sa cada in scrumiera prafuita si iti duci mana la gura, privind spre un anume punct de pe perete, dar numai in ochii mei nu. Ma detesti pentru tot ceea ce fac si tot ceea ce sunt, pentru ca din cate vad nu sunt singura afectata de cuvintele “Hai sa ne despartim.”. Era ceva in ochii tai ce nu am mai vazut inainte. Era o parte a ta care nu ai mai afisat-o de fata cu cineva pana acum. Te-ai uitat la mine fix si iar m-am cufundat in negrul ala intens in care ma pierdeam si-n alte dati. Ai vrut sa spui ceva si nu cred ca vreau sa stiu ce e. De cand relatia noastra s-a deteriorat, am mai avut incercari esuate de a fugi de tine, dar de fiecare data m-ai facut sa ma razgandesc. Asa ca acum, taci! Ai mila. Nu te-ai saturat?

           Te-ai ridicat si ai stins tigara. De cand te cunosc este prima pe care ai lasat-o neterminata. Te-am vazut cum te apropii de mine cu pasi grei. Am cautat cu privirea toate caile de scapare, dar nu am gasit niciuna. Usa era incuiata, iar cheia era pe masa langa telefonul tau. Fereastra era intre-deschisa si as fi putut sa sar, dar stai la etajul sapte si ultima oara cand am verificat nu aveam tendinte sinucigase. Dar acea idee imi suradea. Mi se parea mai placuta, decat sa trec din nou prin Iad si chiar cand sunt gata sa ies, tu sa ma tragi inapoi acolo unde ti-e casa si locul natal. Te-am auzit tusind, dar ceea ce mi-a atras atentia a fost palma ta izbindu-se de masa. M-am uitat la tine. Te-ai aplecat, oprindu-te cand buzele tale erau la cativa centimetri de ale mele. Simteam nevoia de a te saruta, de a te strange in brate, dar mintea si inima strigau “nu”, asa ca n-am facut-o. Ai zambit si puteam sa jur ca in acel moment, cu acea arma, printr-o singura lovitura ai daramat zidul pe care-l construisem pana in acea zi. Tot curajul pe care incercasem sa-l adun ca sa spun acele cuvinte, toate planurile pe care mi le facusem, pieisera in acel moment. Si am simtit mana ta cuprinzandu-mi rotunjimea obrazului. Si vroiam sa plang, dar nu puteam. Toate lacrimile fusesera irosite in toate acele nopti cand locul de langa mine era gol.

           M-ai prins de mana si am stiut ca trebuie sa ma ridic. M-ai strans in brate si parfumul tau neschimbat de atatia ani mi-a invadat narile imprastiindu-se in plamani ca un venin. Si am uitat tot. Am uitat toate momentele in care m-ai inselat, am uitat care erau motivele pentru care vroiam sa ne despartim, am uitat absolut tot, mai putin dragostea pe care o am pentru tine. Si-n acea noapte a fost ca la inceput. Am fost doar tu si eu, un acoperis si o tigara, luna si zorii ce aveau sa vina. Si asta este o poveste fara sfarsit, dar la care nu mai sunt sigura ca vreau sa-i pun capat."   

PS: stiu ca am ametit timpurile, dar e tarziu si chiar n-am stat sa verific. Poate o s-o fac alta data sau poate niciodata. Oricum, I hope you enjoyed it. 
PS2: si doar ca idee, e una din melodiile pe care am ascultat-o cat am scris. O ador.