A trecut si vara asta si mi-a lasat un gust amar. N-am avut timp nici sa respir. Mare, munte, petrecere, dezamagire, dragoste si tot asa. Nici nu stiu de unde sa incep sa povestesc. In momentul asta este un haos total in capul meu. De cateva zile nu mai pot gandi cum trebuie. Sunt confuza si ma simt de parca as fi intr-un club, inconjurata de fum, incercand sa gasesc iesirea, dar nereusind de fiecare data. Am ajuns in starea asta dupa prima mea relatie si spre surprinderea unora, s-a intamplat sa am primul meu prieten inainte de facultate (Cristina taci!).
Totul a inceput intr-o zi de iulie, mai exact 21. In saptamana aceea tocmai ma intorsesem de la mare si eram suparata pe Cristina, din cauza a ceea ce se intamplase, ceea ce facuse, ceea ce spusese, tot. Ne-am dus la ziua unui prieten si acolo l-am intalnit pe Han. Nu stiu cum de s-a intamplat, dar de cand am intrat in camera la el m-am uitat. Nu mi-a batut inima, nu mi-au transpirat mainile, nu tremuram, dar pur si simplu imi venea sa zambesc. Nu stiam ce vreau (nu ca acum as stii), nu aveam de gand sa fac nimic. In schimb, prietena mea Cristina, n-a ezitat niciun minut. Cand zorii se iveau, ea cu el impreuna dormeau (am facut si rime. Nu de alta, dar nu stiu cum as fi putut sa fac asta sa sune bine). Ce-i drept, n-o sa mint. M-am simtit ca dracu cand am vazut-o cu el. Ma gandeam "Nu ii este de-ajuns unul?", "Cati are de gand sa ia?" etc.
Whatever, curand am trecut peste si m-am gandit "La dracu, he's just a boy. Mai mult ca sigur o place pe ea. Care ar fi sansele?". Si pe langa aceste cuvinte, in mintea mea mai era o intrebare "Il plac sau nu?". Nu puteam sa-mi dau seama de acest lucru si mai bine de cateva zile a fost o dezbatere continua in capul meu. Raspunsul final a fost "Da.". Mi-am dat seama de asta cu o zi sau doua inainte sa plec la munte cu ai mei. Facusem o strangere, la care desigur venise si el. In seara aia ne-am sarutat si a fost exact asa cum visasem si el fusese asa dragut, perfect. Tot drumul pana la cabana, am dormit in reprize. La inceput, abia am putut sa pun capul pe perna. Inima imi batea foarte tare si imi venea sa zambesc incontinuu si numai gandul la ceea ce se intamplase, imi aducea fluturasi in stomac.
Toata saptamana, cat am stat la munte, am fost un zombie. Dormeam, executam activitatile din program si altele pe langa si atat. De mancat, n-am putut sa mananc nimic. Daca savuram o felie de paine cu inca ceva pe langa pe zi, era bine. Eram nerabdatoare. Vroiam sa-l vad, ceea ce s-a si intamplat la sfarsit de saptamana. Nu cred ca are rost sa insir toate detaliile, pentru ca si acum cand ma gandesc, imi ia foc fata si imi vine sa zambesc. Era exact asa cum visasem. Totul a fost bine pentru o luna si inca noua zile din viata mea. Cred ca asa cum m-am simtit in luna aia, nu m-am mai simtit niciodata. Abia asteptam sa-l vad si pana si cele mai mici si simple chestii ma faceau sa zambesc. Era tot ce mi-as fi putut dori vreodata. N-a facut nimic care sa ma supere si nici macar o secunda nu mi-a gresit. In schimb, eu am fost groaznica. Ma urasc pentru ce-am facut.
Chiar in ziua cand a avut loc petrecerea de ziua mea, am aflat ca o ora de-a mea se intersecteaza cu ora lui Seth: trebuie sa o facem impreuna, doua clase, a mea si a lui. Blestemata fie clipa in care am citit orarul. Am simtit ca mor. Mi-era asa frica. In toata luna aia fusesem atat de fericita si nici nu puteam cere mai mult. Dar...a trebuit sa se intample asta. Si avusesem eu o banuiala cand eram a 10-a si eram sigura ca o sa se intample. Si s-a intamplat. Tot ce construisem si tot ce simtisem a fost spulberat. Toate visele, toate sperantele, toate sentimentele, tot. Totul a disparut cand am citit orarul. Am crezut ca mor. Ma rugam la ceruri sa nu fie adevarat, dar era. Imi venea sa plang si sa dau timpul inapoi si sa raman blocata pentru totdeauna in weekendul ala in care am fost la mare cu Han.
La o saptamana dupa ziua mea, s-a intamplat sa-l vad si pe Seth si in cel mai neasteptat moment. Stateam pe o banca cu sora mea si un amic si i-am simtit prezenta. Parca ceva in mintea mea urla "Uita-te in dreapta." si blestemata fie clipa in care am ascultat de gandul ala. Am crezut ca o sa mor atunci si acolo. Nu mai aveam aer si imi venea sa plang si inima imi batea atat de tare cum nu-mi mai batuse niciodata si tremuram toata. Cum am ajuns acasa, am inceput sa plang. M-am simtit vinovata. M-am simtit ca cea mai josnica persoana de pe acest Pamant. Lucrurile s-au inrautatit cand a trebuit sa-l vad zilnic pe Seth. Nu mai ma suportam. Am incercat sa nu ma gandesc. Am incercat sa trec peste. Am incercat sa fug, sa ma ascund, dar am esuat.
Pe 26 septembrie, am vorbit cu Han. Am stat 10 minute holbandu-ma pur si simplu la ecran. Imi tremurau mainile, abia puteam sa scriu, plangeam si abia vedeam ce tastez. Simteam ca se rup mii de bucatele inauntrul meu, dar nu puteam sa-i fac asta. Dupa ce i-am spus sa ne despartim, cateva ore nu m-am putut opri din plans. A doua zi la liceu, am purtat bratara de la el. Nu stiam de ce o fac, pur si simplu am simtit nevoia. Mi-au fost adresate intrebari si cum am auzit numele lui am inceput sa plang iar. La prima ora pur si simplu ma uitam in gol si ma gandeam cum se simte, ce face. Ca sa fie lucrurile si mai grele, in ziua aia Seth imi arunca niste priviri care ma faceau sa ard toata. Cand am ajuns acasa, am plans iar si asa am tinut-o pana azi. Nu-mi pot da seama ce simt. Doare sa intru pe mess si sa vad ca tace. Peretii urla in jurul meu. Imi dau seama ca am tinut destul de mult la el, dar daca mi-a pasat asa de mult de ce m-am despartit de el? Acum imi pun tot felul de intrebari si strang in mana bratara. Imi trec prin minte tot felul de ganduri de la "As vrea sa fiu iar cu el." pana la "Nu-i pot face asta. Trebuie sa stau la distanta.". Stiu ca daca as fi fost cu el, m-as fi gandit si la Seth si Han nu merita asta. Merita o fata care sa-l placa doar pe el, pentru ceea ce este si ce face. Din pacate, eu nu sunt ea, dar cea care o sa fie, e intr-adevar norocoasa.
PS: Baby, why are you doing this to me? I finally found happiness and you took it away in a second. You're cruel and still, why am I hanging around you, holding onto a thin thread that's going to be cut soon?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu