Si uite cum vine si a doua postare. Ca de obicei, nu ma tin de promisiune sau poate o s-o fac. Nu e inca trecut de miezul noptii, nu e inca luni. Ascult pe repeat "Cumicu - Pahare Murdare" si ma gandesc de ce inca simt nevoia sa port bratara de la Han. Azi am iesit in oras cu sormea si vara'mea si nu stiu daca e obisnuita sau altceva, dar am pus pe mana si bratara de la el. Ma uitam la ea si mi se elibera mintea. Nu mai auzeam nicio voce disperata strigand in capul meu sau corul de plansete.
Nu stiu ce sa mai fac. Imi vine sa scriu incontinuu, sa umplu foaia. Lacrimile mi s-au dus toate. Nu mai am nici putere sa plang, desi stiu ca asta e ceva temporar. Sigur o sa se intample iar ceva. Sigur o sa ma gandesc eu iar mai mult decat trebuie si aia o sa fie iar ultima picatura si o sa stau iar in pat tremurand toata sub patura rece, chinuindu-ma sa sterg lacrima dupa lacrima.
Uneori ma intreb daca sunt masochista sau ceva. Mi-am dat seama azi ca fara sa vreau ma gandesc la chestii din trecut. Pur si simplu ma uit la ceva si ceva-ul ala imi aduce aminte de anumite momente. Intr-un fel ma incanta asta, pentru ca 90% din momentele care-mi vin in minte sunt fericite. Ma simt ciudat sa ma gandesc la doi baieti in acelasi timp. Azi era iar un haos total in capul meu. Ma uitam la cer, il vedeam pe Seth zambind cu gropitele alea care-l fac sa para un print din povesti care radiaza mai puternic ca soarele. Ma uitam in jos la gradina si la trandafiri, vizualizam perfect de parca ar fi fost ieri momentul in care am primit de la Han primul trandafir. Nu mai inteleg nimic. Cred ca am nevoie de un manual de instructiuni.
Asta seara trebuie sa ma culc devreme, dar de ce creierul meu ma indeamna sa stau pana dupa miezul noptii? Ar trebui sa ma trezesc la sase maine. Vreau sa mai vorbesc cu Han. Nu stiu de ce simt ca sunt chestii pe care ar fi trebuit sa le spun si totusi nu le-am spus. Si totusi...nu stiu care sunt acele chestii. Pur si simplu simt ca n-am spus tot. Ce-ar mai putea fi de spus?
Melodia asta m-a omorat azi. M-am dat iar pe hip-hop. Mi-era dor. Cred ca nu prea mi-a priit atata muzica coreana. Cel putin in perioada asta, nici n-as putea sa ascult altceva. Nu m-ar ajuta. Simt ca doar muzica ma mai poate salva de tot ce-nseamna sentimente si dragoste si ei. Muzica. Scrisul. Dansul. Doar pentru ele mai traiesc.
PS: I'm sorry, baby. I like you. I care about you. I would do anything you'd ask me to. But there's Han. I can't sort out my feeling for him. I'm sorry. I don't know how.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu