Promisiuni, sperante, vise...Un singur cuvant il pot lega de toate trei: spulberate. Nu mai vreau sa sper. Nu mai vreau sa ma complic. Nu mai vreau sa promit. Nu mai vreau sa visez. Nu mai vreau sa iubesc. Nu mai vreau nimic. Se stie ca de fiecare data cand incep ceva, are un final defect. Nu pot face nimic bine. Inima mea e stricata. Creierul meu e de neoprit. Totul a luat-o razna. Lacrimile curg incontinuu si nu e nimic ce pot face. Am incercat sa opresc, sa dau shutdown, dar n-a mers. Am incercat sa plac pe altcineva, sa fiu cu altcineva, sa nu ma mai gandesc la el si nu merge si nimeni nu pare sa inteleaga ca nu e ceva ce pot controla. Daca as putea sa fac ce vreau, as fi scapat de mult timp de ceea ce simt pentru Seth. Dupa prima luna as fi aruncat totul la gunoi pentru ca era clar ca nu se merita.
Ma simt groaznic. Am revenit din nou la starile prin care treceam cand eram a 9-a. Vreau pur si simplu sa fiu singura, sa tin pe toata lumea la distanta. Nu stiu pe cine as mai putea sa ranesc. Nu stiu daca o sa fie iar o persoana la care tin mult sau cineva caruia nu-i acord chiar atat de multa importanta. In ambele cazuri o sa ma doara si pe mine. Toti cred ca pentru mine e extrem de usor sa arunc totul deoparte si sa nu privesc in urma, dar oare ei au trecut vreodata prin asta ca sa stie ca e mai dificil decat pare?
Nu stiu ce sa mai simt. Nu stiu ce sa mai cred. Nu mai vreau vorbe. Nu mai vreau dragoste. Nu-mi mai trebuie. Doamne, daca existi acolo sus, te rog, ia tot ce inseamna sentiment in mine si distruge. Nu mai am nevoie de asa ceva. Durerea e atat de mare, incat nu se merita. Nu se merita trei clipe de fericire pentru alte 1001 de nopti pe care le petrec in camera mea plangand pana dimineata, intrebandu-ma ce sa fac, daca e corect ce am de gand sa fac si tot asa.
Am o intrebare: poate sa-ti fie franta inima, daca e deja distrusa? Aseara, nu stiu, dar am simtit o durere in piept. Mi-era deja rau. Eram ametita, abia ma tineam pe picioare, ma durea capul, mi-era somn, dar oricat incercam sa adorm, nu reuseam. Nu stiu acum daca era de la cum ma simteam sau de la lacrimile care nu vroiau sa se opreasca. De ce sunt atat de sensibila? M-am saturat sa incep sa plang si la cele mai insignificative chestii. Daca as putea sa ma schimb, as face-o! As place pe cu totul altcineva, dar in acelasi timp as deveni o persoana rece. Nu mai vreau sa-mi pese. Nu mai vreau sa am constiinta. Nu mai vreau sa ma gandesc oare cum s-o simti persoana de langa mine. Nu mai vreau sa ma mai gandesc la altii mai presus decat mine. De ce nu pot sa fiu si eu egoista? De ce?!
Nu stiu azi-noapte la ce ma asteptam. Speram, dar nici macar eu nu stiu la ce. Stiu doar ca acolo in adancul inimii, doream ceva. As vrea sa pot da timpul inapoi. As vrea sa schimb totul. Daca as stii care e viitorul, n-as mai face ce-am facut. Nu as mai intra la acelasi liceu si m-as duce unde a vrut mama. In vara dintre clasa a 10-a si a 11-a as sta acasa si nu m-as duce la nicio petrecere si nici la mare. Nu mi-as mai face prieteni si as rupe toate legaturile. M-as pastra doar pe mine, inchisa intr-o cutie, pentru ca stiu ca nu merit mai mult si nu vreau mai mult. Mi-e frica de ce sunt inconjurata. Mi-e frica pentru ca stiu ca atunci cand ii ranesc pe altii, ma ranesc si pe mine, pentru ca mereu incerc sa vad lucrurile si din punctul lor de vedere. Mi-e frica de tot. Mi-e frica de viata. Mi-e frica sa mai fac vreun pas in afara camerei. Mi-e frica sa mai fiu eu. Mi-e frica...
Imi cer scuze celor pe care i-am ranit in trecutul indepartat si cel apropiat. N-o sa se mai intample pe viitor. Sper sa fiti fericiti in continuare si fara prezenta mea constanta in apropierea voastra. Eu o sa supravietuiesc. Sper...
PS: You're an asshole, but I hope you'll find happiness. I'm fine as long as I see you smiling. I don't care if I die, if I get hurt. I'm already used to it. I'm just a ruin and ruins are already at the end of their lives. They are destroyed and laying on the ground with no hopes, promises or love.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu