Nici nu stiu cu ce sa incep: cu vestile bune sau alea proaste? Ok. Voiam sa scriu despre cum viata mea a devenit brusc interesanta si plina de bucurii, dar winampul meu a decis sa cedeze si sa faca toate melodiile din el sa dispara. Nu imi place de tine, winamp! Credeam ca suntem prieteni...
Ca tot veni vorba de asta, astazi am avut o zi (aproape) groaznica. M-a durut piciorul drept toata ziua (mai putin atunci cand stateam jos) si din cauza ca l-am fortat pe stangul, acum ma doare si ala. Mi-e un pic greu sa stau si in pat. Pe langa asta, am avut parte de o surpriza azi si inca ma gandesc daca sa o consider placuta sau nu. Sunt cumva prea usoara? Iert prea repede? Iubesc atat de mult persoanele din jurul meu incat sunt dispusa sa le permit sa ramana in jurul meu indiferent de cat imi gresesc? Am reusit sa renunt la anumite prietenii toxice. La ultimul eveniment de genul, am fost chiar hotarata, dar acum stau si privesc cum se destrama incet zidul ala pe care l-am construit. Mi-a fost foarte greu sa iau decizia de a incheia orice discutie si sa ma abtin din a ma interesa de sanatatea lor (vorba vine).
Chiar am avut sentimente sincere si stiu ca inca sunt acolo. Nu pot sa mint in legatura cu asta. Astazi cand persoana pe care o tot injur din septembrie a venit la mine sa vorbim, nu am stiut cum sa reactionez si ce sa zic, asa ca doar am ascultat. La inceput am fost rece si indiferenta, dar pe parcurs am inceput sa aud iar soapte spuse de intuitia mea. Uneori e atat de enervant. Incerc sa lupt, sa nu ma intorc la ceea ce m-a ranit si incepe sa vibreze in ultimul hal si nu-mi da pace. Inca ma gandesc daca a fost pe bune sau doar a vrut sa ma joace pe degete. Cuvintele pe care mi le-a spus, le am intiparite in minte si tot le analizez, inca de cand am plecat de la facultate. Ma asteptam sa simt furie si sa fiu nervoasa atunci cand am vazut-o, dar in momentul in care s-a asezat langa mine in sala de curs si am privit-o, nu am putut sa nu observ anumite lucruri. Poate ma insel. Chiar as vrea... Ar fi mai usor asa.
Eu eram foarte calma si linistita. Ma si bucuram putin sa o vad, recunosc. Chiar am tinut la ea si inca consider ca a fost doar proasta si imatura si nu a stiut cum sa se ocupe de situatie. Si-a recunoscut vina si si-a cerut scuze. Mi-a spus mai multe, dar din respect pentru modul in care ma privea, nu o sa le scriu aici. Ii era teama si nu stia cum sa spuna lucrurile astea cat mai bine. Nu se astepta la comportamentul meu si puteam sa vad ca-i venea sa planga. Si mie imi intrase putin praf in ochi, dar am incercat sa ma abtin. Mai rar dau peste momente de genul...
O sa inchei postarea asta aici si o sa fac una separat pentru vestea (foarte) buna, desi nu o sa fie foarte lunga. Contine doar motivul pentru care ziua asta a avut si parti frumoase, in care durerea, nesiguranta si confuzia nu mai contau asa mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu