Credeati ca ati scapat asa curand? Nicio sansa! M-am intors cu ceva... bun? Sa speram c-asa o sa fie. Am incercat sa pun pe foaie, intr-o forma mai placuta, ceea ce am eu in cap acum, ceea ce simt.
Inmormantarea unei roze
"Patru trandafiri, in vaza albastra parasiti,
Imbibati cu mari iubiri si de lacrimi patati…
Doar unul am indraznit c-un cutit sa retez,
Ca sa-l presez, pentru inima-mi sa-l pastrez.
Al tau nume, doresc sa-l dau treptat uitarii…
Las praful sa se-aseze pe amprenta sarutarii,
Ultima, tatuata pe conturul buzelor de piatra,
Printre care niciun cuvant, nicio suflare nu scapa.
Scot in vant roza sangerie si de mult moarta,
Ii aspir parfumul mucegaiului de prin petale…
Se destrama si pica pe aleea de frunze-acoperita,
Ce inca nu iarta, ce inca suspina dupa talpile tale.
Imi este dor, si chiar regret, cand te stiu asa
departe,
Doar sicriul si pamantul… Cel de Sus ne desparte.
Trebuie sa ma obisnuiesc cu al uciderii tale pacat,
Cu vocile si cu Diavolul ce sa o fac m-au indemnat.
E tacut, dar plin de spirite, cimitirul, si lang-al
tau sicriu
O sa-ngrop, cu tine, iubire, cei patru trandafiri inca
vii,
O sa fug, o sa dispar in negura orasului aproape
pustiu,
Lasand sa participe la-nmormantarea ta doar stafiile
si demonii. "
Nu stiu ce este cu mine, dar sunt putin mandra ca ma intorc iar la stilul meu macabru de alta data. E asa frumos, nu?
