De o ora si cinsprezece minute este 30 noiembrie sau mai bine zis, Sfantul Andrei. Nu prea tin eu asa la sarbatori, dar pana acum de asta chiar mi-a pasat. Azi am vrut sa respect traditia, dar a intervenit din nou orgoliul meu si nu am putut. La miezul noptii am avut intentia de a trimite un mesaj cu "La multi ani!", dar nu am dus actul pana la final. Inca doare. Rana e deschisa si se vindeca al naibii de greu. Alte incidente nu ajuta nici ele... Trebuie sa recunosc...
Stiti cum este sa te simti vinovat pentru fericirea ta? Nu ma refer la faptul ca fiecare este dator de a o obtine singur. E vorba de partea in care iti capeti fericirea sacrificand-o pe a altuia. Pana acum, am fost "certata" de apropiati ca ma gandesc prea mult la cei din jur si nu ma pun pe mine prima, ca nu sunt si eu macar putin egoista. Pentru prima oara de cand ma stiu, am facut alegerea gandindu-ma la mine mai intai si dupa la restul si ma simt groaznic. Tot analizez comportamentul persoanei respective si privesc cum evolueaza lucrurile si ma afecteaza din ce in ce mai mult. Am un sentiment de vinovatie de care nu pot sa scap. Nu ar trebui sa fie acolo. Dar este... Nu-si are locul. Dar exista...
Din cauza starii in care sunt m-am enervat si mai usor decat de obicei. Acum ma simt si mai prost. A fost copilaresc faptul ca nu am vrut sa raspund la mesaje. Mi-e cald, o tot dau ba in plans, ba intr-un calm de nedescris si apoi iar in plans. Incepe sa ma ia si durerea de cap. Superb! Nici nu se putea mai bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu