The Wrong Kind.

     We were outside, in the more isolated part of the park. We were sitting on a bench, close to each other. It was cold. Not freezing, just cold enough for me to crawl back in your arms and stay there. You were stroking my hair lazily from time to time, eyes closed and lips slightly parted. My head was on your shoulder, but I could still notice your peaceful expression. I was the only one who could understand you, get your ways and read the truth hidden in your lies. And although our relationship was as real as possible, your official girlfriend was too. So we had to sneak out at night and meet in such places, where no one could ever find us or hear our whispers. This was like the opposite of everything that I had ever wanted to be. I used to be loyal, wanting a real boyfriend, that I would never cheat on. I used to care for the feelings of those around me, but you were just too much for me to handle. I could not act like I didn’t hear the deafening sounds of my heartbeats. I could not act like I didn’t notice your smirks and slight touches that were known only by us. I didn’t know whether you loved me or not, but just for a few minutes every night, it was enough what you had shown me. I knew you were a womanizer, the worst of all. Most of the time you didn’t care. You were so in love with yourself and with the way women were falling at your feet, that you could not just keep only one relationship going.

     You looked down at me and smiled. “I’ve always liked it here. It’s so quiet” you said staring back up at the sky. It was full of stars that night. I could’ve made thousands of wishes if I’d wanted to, but none passed through my mind. I had you there and it was all that  mattered. You pulled out your phone and searched for something and pressed play. I felt like crying, but struggled not to. I hated you and loved you at the same time and sometimes it hurt so much, but other times it was like all my dreams had come to life. You were teasing me all the time and every now and then you were way too intimidating and I’d lie if I said I did not enjoy that fire in your eyes.

     You leaned down and placed a kiss on my lips. Chaste, gentle, slightly moving your lips to fit with mine like two puzzle pieces. Very unlikely of you. This innocence that you’d shown me that night. I had never seen you treat any other of your exes or current girlfriend like that. I felt special. I felt yours. It was enough and the song finally made sense now.

“There’s a million reasons why I should give you up, but the heart wants what it wants.”

PS: This is an original piece written by myself. I hope you enjoy reading it as much as I enjoyed writing it. I am not missing you anymore.

Frumoasa-i viata de studenta.

     Vreau sa-l sarut. Interesant mod de a incepe postarea, nu? Macar sunt sincera. Ma doare capul si am dormit prea mult. M-am culcat pe la 6-7 dimineata, deoarece gandurile m-au tinut treaza. Nu puteam vedea decat privirea aceea provocatoare si zambetul pe care doream din plin sa i-l sterg de pe buze. 

     Mi-a dat friend request pe Facebook. Nu pot gasi niciun cuvant sau expresia care sa descrie macar o parte din ceea ce simt eu acum. Lipsa poftei de mancare ma scoate cel mai tare din sarite. Mananc putin, nici macar jumatate din cat mancam inainte. Inima ba imi bate atat de tare incat ma face sa cred ca o sa explodeze, ba sta pe loc si ma simt goala pe interior. Pe de-o parte sunt fericita ca simt iar ceva, ca sunt pe cale sa ma indragostesc iar. Pe de cealalta parte ma oftic ca nu mi se pune si mie pata pe cineva normal. Mai intai cel mai nesimtit tip din clasa, care parea desprins dintr-un film cu adolescenti. Intre timp, un player de doi bani, mai mare decat mine cu cinci ani, cu care am ajuns la o concluzie abia anul acesta, in iarna. Apoi, tipul din liceu, care nu era treaz (luat, baut, fumat) nici macar atunci cand dormea si care uneori ma ignora, alteori flirta de parca nu ar fi existat ziua de maine (Seth). Doi dintre ei au fost ca niste enigme pentru mine, caci pe tipul cu mult mai mare, am ajuns sa-l cunosc mult mai bine, inclusiv gandurile si reactiile lui. 

     Banuiesc ca totul a pornit de la o mica trauma din copilarie, cand eram foarte "enamorata". Imi placea un coleg de clasa, care era baiat destept si cuminte, simpatic, placut de majoritatea. Eram indrazneata pe atunci, aveam curaj. I-am transmis afectiunea mea printr-un pupic purtat de vant, iar prima lui reactie a fost sa ma spuna invatatoarei. Am fost pedepsita. Normal. Cum am indraznit? De atunci, am devenit mai retrasa si mi-am ascuns sentimentele. 

     Asadar, s-a aflat si asta. Cred ca am gasit melodia perfecta. Ma amuza si mi se pare potrivita situatiilor in care ma aflu. 

PS: When I listened to this song, I used to think about you. I think this will be over for sure, when I'll stop writing these short messages for you. You're not reading them anyway. 

Veninul unui scorpion.

     Uneori, fericirea poate avea cea mai ascutita lama dintre toate. Sunt in viata. Am simtit din nou ca traiesc. Niciodata nu mi-am dorit mai mult decat acum sa trag adanc aer in piept si sa ma concentrez asupra batailor propriei mele inimi. E atat de frumos. E atat de placut. Nu m-au afectat prea mult complimentele vreodata, dar sambata am avut parte de o seara speciala, in care toate replicile de agatat la adresa mea, nu mi s-au parut dezgustatoare ca in mare parte a timpului, ci niste simple vorbe ce-mi gadilau orgoliul. Am auzit de la cat de frumoasa/draguta/simpatica sunt pana la "Ma innebunesti" si "Arati bestial" si tot asa. Am incercat sa pretind ca atingerile nu erau intentionate, ci doar mici "accidente" datorate aglomeratiei, dar cam greu de ignorat acest lucru cand unii ma prindeau de mana fara nicio problema si insistau sa dansez cu ei, sa le acord macar pentru o secunda atentia mea. 

     Probabil par destul de ingamfata, mandra, plina de mine, in aceasta postare, dar acesta este doar efectul unei nopti reusite. De obicei, nu sunt atat de increzatoare in mine, atat de infumurata, si oricine ma cunoaste poate confirma acest lucru. Si totusi, pentru cele cateva fraze pe care o sa le insir aici, vreau sa ma simt asa. 

     Sper ca niciuna din persoanele pe care le-am intalnit sa nu citeasca aceste randuri vreodata, asa ca, te rog, daca te simti cu musca pe caciula, apasa pe X si paraseste aceasta pagina, inainte sa ma fac de rusine sau sa ranesc pe cineva cu sinceritatea mea. Multumesc pentru intelegere (Iar daca nu ai facut-o, probabil ne potrivim, rebelule! Acum iesi.).

     Cei care nu se incadreaza in acea categorie, sper sa aveti parte de o lectura placuta si sa vi se para macar pe jumatate atat de interesanta pe cat mi s-a parut mie seara asta. Also, I'm switching to English for a second here. I didn't lose my touch! I guess it does run in the family, after all. 

(In timp ce scriu asta, ma uit la Tom&Jerry pe Boomerang si ascult muzica. O atmosfera placuta.)

     Buuun. A fost prima seara in care am iesit in club fara sora mea (evenimentele nu se pun). Am fost insa insotita de doua prietene, cu care nu am stat prea mult, fiecare avand tinte si diverse planuri legate de acea seara. M-am comportat ca o persoana responsabila, am avut grija de ele, eu fiind cea mai mare, si am baut si cel mai putin (desi asta se intampla de obicei - nu sunt o fana a betiilor sau alcoolului, mai ales in cluburi). Prefer sa fiu constienta de ceea ce se intampla in jurul meu si sa pot sa-mi controlez fara probleme reactiile, gandurile si corpul. 

     In nebunia noastra de fete tinere si libere, am facut un pariu: cine reusea sa sarute prima un tip primea de la celelalte doua o bere. Mi-era indiferent premiul, voiam doar sa fiu cea care castiga. Prima tinta a fost un pusti cu un an mai mic ca mine, dar ideea a fost rapid eliminata. Totusi, am standarde, iar persoanele din liceu nu sunt incluse. Mi-au ajuns 4 ani. A doua tinta a fost un student la medicina, simpatic, cu care nu am vorbit prea mult si in momentul acela parea cea mai buna alegere. A picat si ideea asta si intamplator. Era atat de aglomerat, ca abia puteai sa te misti, ce sa mai zic si de dans. In timp ce cautam o zona mai libera, daca exista asa ceva, ne-am ratacit unul de altul, iar el a ales sa nu ma mai caute si nici eu nu m-am obosit sa ma duc dupa el. 

     Am inceput sa dansam toate trei si fara sa realizez atunci, i-am zambit unui tip si cred ca el a primit mesajul gresit, caci a venit la noi si s-a prezentat, concentrandu-si atentia (din fericire) pe una dintre prietenele mele si nu pe mine. Inainte de asta, zarisem un alt tip, extrem de dragut, cu niste ochi superbi, caprui, si niste gropite, pe care le-am observat cand mi-a zambit de vreo cateva ori. Dupa ceva timp, s-a pierdut in multime si eu, plictisita de compania tipului cu camasa alba, care prefera sa nu observe expresia nemultumita de pe fata lui A., continuand sa danseze pe langa ea, am plecat sa-l caut. Am dat cateva ture de club, nu doar ca sa-l gasesc, ci si in speranta ca poate gaseam pe altcineva, dar intr-un final, m-am intors la fete, care erau tot in compania acelui tip. Spre surprinderea mea, mai era cineva acolo: cel pe care pusesem ochii si sperasem sa-l revad. De aproape, aspectul lui elegant mi s-a parut si mai atragator. Purta o camasa neagra, deschisa la primii doi nasturi, si niste pantaloni, oarecum mulati, nu-mi amintesc daca erau jeansi sau altceva. Am dansat pe vreo cateva melodii, destul de apropiati, si ne-am "despartit", bonusul fiind un nr. de telefon. Tot ce pot spune, e ca mi s-a parut putin prea stylish pentru mine, chiar daca era destul de sexy. 

     Siii...pregatiti-va! Va avertizez ca acum e punctul culminant, din punctul meu de vedere, desigur. Eram destul de plictisita si simteam ca ma sufoc de la toti oamenii ce ma inconjurau. Le-am tras pe fete dupa mine si am iesit toate afara. Eu purtam niste pantaloni cat se poate de mulati si un maieu mai lejer, semi-transparent si albastru, iar faptul ca am stat in aerul rece asa, i-a surprins pe unii. Mi-am intalnit doi fosti colegi, ce-i drept nu dintre favoritii mei, dar nu pot spune nici ca-i detest. Am stat ceva cu ei si ne-am amuzat toate trei, pana am fost intrerupti de un cunoscut al lui A., care nu stiu daca a facut bine sau rau ca a bagat-o in seama. Fostii mei colegi au disparut rapid din peisaj si ni s-au alaturat amicul lui A. si cel care-l insotea. Numai cand ma gandesc la cum a putut sa ma puna pe ganduri un tip mai mic decat mine si sa ma faca si acum, la ora asta, doar amintindu-mi, sa exclam de nebuna "Doamne! Nu pot sa cred! Deci...nu pot sa cred!". 

     Dupa ce ne-am prezentat, a inceput si el sa pice in rand cu ceilalti, complimentandu-ma si uimindu-ma prin ideea lui cum ca eu as semana cu Jessie J sau Julie Mayaya (ce-i drept, de cea din urma nici nu auzisem pana atunci). M-am simtit atrasa de el ca un metal de magnet (ok, cred ca e o comparatie proasta). Are pierce in limba si de cand am observat asta, ma tot uitam la buzele lui, urmarind fiecare miscare si intrevedere a accesoriului, intrebandu-ma cum saruta si cat de bine. Tot isi umezea buzele cu limba sau se juca cu pierce-ul, avand mai mereu un "smirk", de fiecare data cand se uita la mine, chiar daca vorbea cu altcineva. Ok, I am gonna switch to English once again for a moment. If you could only see me right now, what a mess I am. I keep talking to myself  and having sudden outbursts of "OMG. I can't believe this.". 

     Prietenul lui mi-a cerut o tigara, iar eu cum sunt extrem de darnica (nu), l-am intaratat putin, refuzand sa ii dau una direct. Il tot intrebam daca are peste 18 ani si ii ziceam ca nu e bine sa fumeze si tot asa (of course, I did all this in my best teasing tone ever). La un moment dat, nu mai stiu exact ce a zis GD si am inceput sa rad. Atat a trebuit sa fac. Dupa nu am mai avut pace, iar prietenele mele ma iubesc destul de mult incat sa nu intervina (si aici sunt cat se poate de serioasa; daca interveneau, nu mai prindeau ziua de azi). Prietenul lui tot incerca sa ma gadile ca sa ma faca sa rad, dar el nu s-a obosit cu tactici asa de complicate (cereau un anume efort fizic, totusi...). Doar se punea in fata mea si zambea, lasand intre corpurile noastre doar cativa centimetri, si tot ma provoca verbal. Nu am crezut niciodata, pana ieri, ca un tip de 18 ani sau 19 sau cat o avea, poate fi atat de intimidant (dominant - nu stiu cum sa explic, doar ca avea asa un aer autoritar, dar in modul ala sexy, care te atrage si te face sa vrei sa...). Fata lui era atat de aproape de a mea, ca eu ori imi acopeream gura cu palma ori intorceam capul, de fiecare data razand. Diabolicii aia mici, tot facand asta, m-au bagat la colt si atunci chiar m-am gasit nevoita sa cer, cu adevarat, ajutor. Am reusit sa ma strecor si sa ma pozitionez in dreapta, mai spre strada. 

     Aoleu, cred ca o sa trezesc pe cineva. Gandindu-ma la ceea ce urmeaza sa scriu ma face sa rosesc incontinuu si sa exclam, avand un zambet tampit pe buze. Siiii, ca veni vorba de buze, baietii ne-au dezvaluit adevaratul motiv pentru care ei erau acolo: evadasera de la o petrecere ca sa petreaca putin in clubul asta. Din moment ce trebuiau sa se intoarca, si-au luat pe rand "la revedere" de la noi, incepand cu A. si terminand cu mine. Cand el a ajuns in dreptul meu, m-a pupat pe obrajii si dupa se opreste si se uita la mine, rostind niste cuvinte, la care CLAR nu ma asteptam: "Te-as fi sarutat pe buze, ca tare vreau asta, dar nu stiu daca ai prieten sau nu.". Tot ce am putut sa fac a fost sa injur in mintea mea (toate blestemele incluzand si cuvantul "subtil" pe undeva pe-acolo) si sa rad, uitandu-ma la S., sperand ca poate o sa ma scape ea. Dupa cateva secunde de awkward silence, S. i-a spus ca nu am prieten si am observat cum a inflorit cel mai sexy si diabolic zambet pe buzele lui. "Deci, asta inseamna ca pot sa te sarut?" m-a intrebat el si eu nu stiam ce sa zic. Ma blocasem si eram emotionata si imi batea inima tare (yey! I can finally feel something again) si simteam golul ala in stomac, pe care il mai simt si-acum. I-am dat verde si m-a sarutat in cel mai cute mod posibil, cu ochii inchisi. It was just a simple peck, but it was totally worth it, those few seconds I felt his warm lips on mine. I was so into it, I couldn't even tell what he tasted like. 

     Si asteptati! Asta nu e tot! Parea cat se poate de uimit (nu stiu de ce), iar de data aceasta eu eram cea care zambea satisfacuta (nu va ganditi la prostii). S-a intors sa plece, dar nu a durat mult intentia lui, pentru ca s-a intors si m-a intrebat daca poate sa ma sarute iar. Why deny him of such pleasure? Soooo, I accepted and he kissed me, long and nice (but still just a peck), then placing multiple short kisses back on my lips, before taking his leave. Eu incantata si total aeriana, m-am intors spre A. si i-am spus ca am castigat pariul, desi nu mai avea absolut nicio importanta pentru mine in momentul acela. A. mi-a spus ca trebuia sa fie French kiss si nu doar un peck. Mai in gluma, mai in serios, fac eu: "Atunci ma duc dupa el!" si ii strig numele (in asa fel incat sa auzim doar noi, nu toata strada), dar baietii plecasera deja. Din momentul acela nu ma puteam gandi decat la cat de mult vreau sa-mi dea un sarut adevarat, mai ales ca eram curioasa ce efecte poate avea pierce-ul (desi e cam ciudat zis "efecte", dar scriu deja de o ora si ceva, moarta de somn, si chiar nu imi vine cuvantul exact in minte). 

     In fine. Ne-am intors in club si *fast-forwarding* am mai intalnit un tip, care este cat se poate de "perfect" cum ar zice unele, dar incep sa cred ca eu am o definitie diferita de cea a lor. Poate baietii considera ca unele lucruri sunt neinsemnate, dar fetele observa si trec in revista multe. De exemplu, nu a incercat nici macar o data sa ma sarute, rezumandu-se doar la chaste kisses on my cheek (or shoulder or neck), nu mi-a pus mana pe fund, a fost dragut si intelegator. Am vorbit destul de mult si cu el mi-am petrecut ultima parte a serii, plimbandu-ne prin club. Cadoul de despartire a fost nr. meu. 

     Si totul este trist. Am dat peste doi tipi draguti, de treaba, cu doua stiluri diferite, dar amandoi atragatori, mai in varsta decat mine (unul cu un an, iar altul cu vreo 5-6), iar eu stau aici si ma gandesc la un pusti mai mic ca mine, scorpion ca zodie, si player. Prietenele mele, ca sa-si exprime dragostea "eterna", mi-au trimis cateva cuvinte de sustinere: "Pe femei trebuie sa le tratezi cu respect, pentru ca daca te comporti ca un nesimtit, se indragostesc de tine". De altfel, pe la pranz, astazi, GD a vorbit cu A. si i-a cerut Facebook-ul meu, dar nici pana acum nu mi-a dat add. Ce o avea in cap? Ceilalti doi m-au surprins cu o premiera si m-au sunat amandoi azi si mi-au dat mesaje. Hai ca ma-nvat! 

     Scuzati postarea lunga. Mai erau lucruri de spus, mai ales despre ultimul tip, dar ala era deznodamantul si resemnarea mea. Orice ar fi facut, deja mi se pusese pata pe unul (si nu iese nici cu Vanish) si nu cred ca o sa scap nevatamata din asta. O sa mai postez inca ceva mai incolo. This is not over. Din nou, scuzati-ma pentru micile interventii in limba engleza, dar nu ma pot abtine. Mi se pare ca unele lucruri sunt mai bine intelese sau exprimate intr-o anumita limba. 

PS: I missed you last night. But now I am definitely getting over it. You're the closed chapter in my life, one that I will always remember with regret and supressed feelings. 

Dear, Mr. Somebody.

     Cum ar fi sa se indragosteasca cineva de ceea ce gandesti, de ceea ce vrei, de ceea ce esti si nu doar de trup, simpla delimitare fizica a fiintei noastre? Mi-ar place asta. 

     "I am in love not only with what you see in the mirror. But I am in love with your soul, your entire being and existence. I am in love with your thoughts, your beautiful, creative mind. I am in love with the real you, that is not afraid of the world's meaningless opinions, sharing what she's really thinking of."

     Stiu ca am zis ca o sa postez altceva, dar astazi imi simt creierul invadat de ganduri ce nu ar trebui sa fie acolo. Nu mai este nimic la fel. Incetul cu incetul, cu fiecare zi, cu fiecare an, observ mici schimbari, apoi apar si altele care sunt majore si tot asa, pana nu mai se repeta deloc ce era in trecut, ce obisnuiam sa iubesc. Simt ca sunt singura care sta pe loc. Ma uit la prietenii mei care gasesc cate ceva de facut in fiecare secunda, contribuind la ceea ce vor fi si vor avea in viitor, iar eu... Eu nu fac nimic. Sunt ca stalpii de pe autostrada, iar restul sunt masinile ce trec in viteza. Simt ca voi fi uitata curand, lasata intr-un colt. E ciudat sentimentul si doare putin, dar nu destul incat sa-mi atraga atentia si sa apese butonul semnalului de alarma. 

     Am atins acel grad de indiferenta, in care nimic nu mi se pare interesant sau ca-mi poate schimba viata. Singuratatea deja mi se pare ceva normal si atat de frumos. N-am realizat niciodata cat de placuta poate fi compania propriei mele minti. Se pare ca am visat prea mult in astia 19 ani, iar acum realitatea mi se pare prea banala. 

     Draga cineva, te rog vino si schimba asta. 

PS: Now I miss you more than ever. I can feel the shattered pieces of my heart piercing through my skin. Come and put them back together. 

Realitatea este visul. Imaginatia este viata.

     Si a mai trecut un an. Si tot disparuta ramane abilitatea mea de a scrie. O strig, o caut si ea tot nu apare. Stau in camera mea, ascultand aceeasi melodie pe repeat (Exo - Thunder) si tragand din cand in cand cu ochiul la TV. Nimic interesant de facut, iar filmul difuzat (The Hobbit, prima parte) nu poate sa ma convinga sa il vizionez. L-am mai vazut si chiar as mai face asta oricand, cu cea mai mare placere, dar acum nu este momentul. Nu pot sa-mi gasesc cuvintele. Nu pot sa-mi pun gandurile in ordine. Mintea mea a fost invadata de o fantezie, de o lume ireala in care am ajuns sa traiesc. Este trist. Stiu. Asta o face cu atat mai interesanta. Prietenii imi spun ca sunt nebuna, ca n-ar mai trebui sa stau in casa asa mult, ca ar trebui sa-mi gasesc o activitate care sa-mi puna viata inapoi in miscare. Dar ei nu stiu ca viata nu sta pe loc si nu asteapta? Ce rost are sa ma apuc de ceva care oricum o sa ramana neterminat? Ma uit in jur si vad persoane fericite, alaturi de persoana iubita, alaturi de cei in care au incredere (sau nu), alaturi de familie. Si apoi intorc capul spre oglinda. Tot ce vad este o iluzie. Am ajuns sa confund realitatea cu lumea imaginara. E mult mai usor.

     Sunt o lasa. Stiu. Fug de probleme, refuz sa le confrunt. Nu vreau nici macar sa-ncerc si toti se-ntreaba de ce. Raspunsul e simplu: m-am saturat sa tot fac asta. Poate am cedat prea curand, prea devreme. Viata mi-e abia la inceput si eu ma lasat doborata de lucruri banale. Sunt pur si simplu plictisita. Am un program care nu-mi ofera niciun fel de satisfactie: acasa, facultate, conversatii cu oameni care nu-mi starnesc deloc interesul, acasa. Sa nu se-nteleaga gresit. Aici nu este vorba de simplitate. Imi place sa merg la facultate. Pot spune ca uneori e chiar distractiv. Ma inteleg cu unii colegi, de care m-am apropiat si au preferintele asemanatoare cu ale mele. Ma simt bine in preajma lor, dar atat. Nu mai simt acea scanteie care ma punea in miscare cu adevarat. Totul mi se pare normal si partial nedemn de atentia mea totala. Banal. Obisnuit. Cred ca acestea-s cuvintele care sunt cele mai apropiate de parerea mea.

     Vreau pe cineva (sau ceva) in viata mea care sa ma faca iar sa fiu nerabdatoare sa ma trezesc, sa deschid ochii. Vreau sa ascult melodii si sa-mi bata inima tare si sa zambesc fara motiv, sa simt muzica, nu doar sa o aud. Vreau sa gasesc din nou acea motivatie, dorinta de trai, multumirea ca inca respir si ca sunt sanatoasa. Vreau sa nu mai fiu absenta. Vreau sa ma strige viata pe nume si sa pot sa zic "Prezenta!" cu toata fiinta mea. Nu este posibil sa se intample inca o data, asa-i? Si ma intristez si mai tare cand stiu ca am avut toate astea, iar acum nu mai sunt. Au disparut dintr-odata.

     Si totusi... As mai vrea sa port conversatii tarzii, pe cele mai neasteptate teme; sa primesc mesaje, care nu au niciun sens pentru altii, dar imi comunica atatea lucruri mie; sa merg pe strada, sa trec pe langa acea persoana draga mie si sa ma multumesc doar cu o simpla atingere, deoarece stiu cu siguranta ca ne vom revedea si in ziua urmatoare; sa fiu mandra de mine si de ceea ce sunt azi, de toate lucrurile dificile pe care le-am depasit anul asta datorita faptului ca am fost destul de puternica. Dar acum nu mai sunt... Chiar daca pot sa fac lucruri la care nici nu m-as fi gandit inainte ca le pot face (cum ar fi nu doar sa tac si sa inghit, ci chiar sa-mi impun punctul de vedere), asta este doar la suprafata ca un fel de sistem de aparare automat.

     De aceea realitatea mi se pare ca este doar un vis urat si imaginatia mea este cat de poate de reala. Am acea lume oricand cu mine si chiar daca pare ciudat, ma face sa zambesc, ma face fericita. Am prietenii, pot sa-mi urmez visele ce par imposibile in realitate (sau intr-un viitor cat se poate de indepartat), pot sa fiu cu cei cu care-mi doresc cel mai mult sa fiu si sa iubesc din nou. Este ciudat cum niste cuvinte, care nu sunt de fapt acolo, ma fac sa rad, sa rosesc, sa simt modul in care ma indragostesc treptat de creatiile mintii mele. Si acum ca scriu toate astea, chiar suna a nebunie pura, dar este o nebunie atat de dulce, care ma ambitioneaza intr-un mod straniu si infricosator pentru mine, in acelasi timp. Imi da speranta ca intr-o zi poate o sa se adevereasca tot ceea ce gandesc si o sa scap din Iadul asta (aaah, dar am scris despre asta si uite cum mi-au schimbat poeziile viata).

     Nu am explicat chiar pe larg ceea ce se-ntampla acum cu mine, ce este in mintea mea. Ar dura prea mult, dar o sa ma sacrific si o sa caut cuvintele necesare care sa fie cat mai apropiate de sensul a ceea ce vreau eu sa exprim. Urmatoarele postari cel mai probabil despre asta o sa fie: idei, momente si trairi din acea viata parelela a mea, unde sa gasesc ceea ce caut nu este imposibil. Atentie! Totul este doar o fantezie de-a mea, ca un fel de poveste cu inceput, dar fara sfarsit, la care "lucrez" de ceva timp. Imi este foarte greu sa ma apuc iar de scris si aceasta este prima mea tentativa, deoarece o sa postez un fel de rezumat (fiind omise parti cheie/parti importante).

PS: I don't know what to say. I don't even know what I feel anymore or for whom. All I know is that this is your fault: all the emptiness I feel and this sickness that doesn't seem to go away.

Un nou inceput.

     Si uite-ma iar cum scriu si scriu fara oprire. S-au intamplat iarasi o multitudine de lucruri si nici nu stiu cu ce sa incep: cu dragostea, cu familia, cu scoala, cu felul in care ma simt. O sa le iau in ordine, de la cele mai usoare, la cele mai grele.

     In primul rand, cu parintii am o relatie mai apropiata ca oricand. Ma inteleg foarte bine cu ei si simt ca este reciproc sentimentul. Nu mai am secrete fata de ei si nu am ce sa le reprosez. M-au inteles si cand a venit vorba de ultimul viciu al meu: tigarile. Ma simt bine ca mi-au lasat libertatea de a alege si a-mi face singura alegerile in viata, pana la urma, am si eu 18 ani acum, in sfarsit. Din nefericire, n-au fost singurii care au aflat. Dintr-un accident, din lipsa mea de atentie probabil, a aflat si bunicul meu care nu a primit vestea cu aceeasi intelegere parinteasca si a inceput sa-mi zica chestii si sa-mi interzica. M-a pus sa arunc pachetul pe care-l aveam, dar spre norocul meu, nu a si verificat cand am facut-o. Mi-a spus sa nu se mai repete, ca face rau la sanatate, costa bani si mai stiu eu ce. Ma intreb daca aceleasi lucruri le-a zis si tatalui si matusii mele cand s-au apucat de fumat si el a aflat. Mdaa, nu cred. Sper doar sa pot sa le spun alor mei ca el stie, inainte sa-i vina vreo idee nebuneasca si s-o faca el. Vreau sa fie pregatiti si sa stie cum sa reactioneze, doar ca probabil mama o sa ma omoare si o sa ma dea cu capul de toti peretii ca l-am lasat sa afle. Nici nu stiu cum si-a dat seama. Al naibi nas de fost fumator.

     In al doilea rand, ma simt excelent si sunt fericita cu adevarat. Nu-mi lipseste nimic si am realizat si unele lucruri mai importante. Dupa ziua mea, mi-am dat seama ca o prietenie adevarata e indestructibila si ca atunci cand tii la cineva, tinzi sa le ierti greselile mai repede, oricat de grave ar fi. Cu cat inaintez in viata, cu cat cresc, experimentez si realizez cata dreptate aveau unii in spusele lor si incep sa filosofez si sa ma gandesc din nou la ce e bine si ce e rau. Fac diverse alegeri si devin din ce in ce mai importante. Cu facultatea am rezolvat-o partial, caci stiu unde vreau sa dau, acum mai trebuie sa si intru.

     Si acum vine al treilea lucru si cel mai important si cel mai greu. A dat dragostea peste mine...din nou. Cupidon si-a scos sagetile si de data asta a tras cu o mie deodata ca sa se asigure ca ii iese. Este un baiat extraordinar care a intrat pur si simplu in viata mea si a dat-o peste cap. Nici nu stiu cum sa descriu. Nu pot sa mi-l scot din cap. Se intampla din nou si minunea mare este ca he's a good guy, no more bad boys for me! Odata cu el, mi-a revenit si inspiratia pe care am cautat-o toata vara. Mi-a fost dor sa ma simt asa. Sper sa iasa bine de data asta. Nu am de gand sa dau mai multe detalii, deoarece simt ca daca o sa mai spun ceva, toata fericirea mea o sa dispara treptat. Oarecum pot spune ca blogul asta este in acelasi timp si salvarea, dar si blestemul meu.

 

 

 

     Si uite inca o tipa obsedata de melodia asta, doar ca eu am motivele mele. Imi aduce aminte de...

 

PS: You don't deserve any more words from me. Life goes on, so hurry and jump on the boat. I don't want to see you ever again, because I know that if I do, it'll be the end of me. 

 

Imperfect cu tine.

      Am inceput azi sa recitesc vechi postari. Sunt plictisita, n-am somn, dar am nervi, imi vine sa arunc cu toate chestiile din camera pe-aici, imi vine sa m-arunc eu pe geam, imi vine pur si simplu sa scriu. In ultimul timp n-am facut mai nimic. La liceu am facut varza catalogul ala, iar media mea s-a dus pe apa sambetei. Tot am media peste 9, dar acum nu pe atat de mare pe cat era anul trecut. Nu prea mai imi pasa. Nu prea mai vreau nimic. M-am saturat de toate discutiile astea despre ce-am de gand sa fac in viata, despre note, despre scoala. Mai da-o dracu'!

     Imi vine sa-mi iau lumea-n cap si sa ma duc departe. Am terminat-o cu toate chestiile la liceu, dar se pare ca tot n-am voie sa ma joc linistita pe calculator. Alor mei li se pare incredibil de revoltator faptul ca stau pana la 12-1 noaptea pe LoL, de la 8-9 seara. Wow! Este chiar o mare problema, n-am ce spune. Ar trebui sa fiu un copil cuminte care freaca menta toata ziua si recapituleaza ce-a facut in anul respectiv, eventual se gandeste si la ce facultate vrea sa dea. Nu ma intereseaza niciunul din subiectele astea. Incerc sa ma bucur de perioada asta cat pot de mult. De la anul nu prea o sa mai am sanse sa ma joc pe calculator sau sa ies prin cluburi sau chiar sa respir, asa ca ai mei ar trebui sa ia o mare pauza de la chestia asta cu batutul la cap, pentru ca oricum nu merge. Mai sunt, naiba, 2 saptamani de scoala, din care numai in una e posibil sa mai facem ceva, dar cum eu am notele necesare la toate materiile o sa stau degeaba si o sa ma uit pe peretii. Ei inca cred ca e ca pe vremea lui dracului-stie-cine, cand se puneau note pe cat are debitul cascada Niagara. Hello?! Wake up! It's not the 20th century anymore!

     In rest...supravietuiesc. Acum mai nou sunt trei (Bit Defender, Seth and one unimportant guy from another world, the one I used to live in), dar sunt cea mai mica problema a mea in momentul de fata. Sunt deprimata ca mi-a disparut muza. Pur si simplu nu mai pot sa scriu nimic! Proza, poezie, fragmente...Absolut nimic! Ma deranjeaza asta si incerc sa-mi regasesc inspiratia. Lucrurile care odata ma faceau sa scriu cateva pagini bune, ore intregi, acum nu-mi ofera nici macar o idee. Si toate ideile pe care le-aveam sunt mancate de rabdarea mea. Incerc sa scriu ceva, apare un mic paragraf nesatisfacator care dispare la fel de repede pe cat a aparut. Asta e! Va trebui sa rezist cumva. Macar mai am muzica...

 

 

PS: As vrea eu sa fie asa, dar se pare ca tu nu ma lasi sa scap, nu ma lasi sa fac nimic. Si tot nu stiu cat de bine ar fi fara tine. Fac ce fac si tot ma reintorc la tine. Cred ca lucrul asta ma deprima cel mai mult: muza mea a reaparut, dar acum sunt prea confuza ca sa vad asta.



Intrebari fara raspuns.

     Am crezut ca ma pot decide, dar n-am rezolvat nimic. Probabil simt ceva sau a ramas doar impresia. Am fost indusa in eroare. Nu stiu ce sa zic. Ma deranjeaza sa-l vad. A ajuns sa  ma enerveze prezenta lui si poate din simplul motiv sa nu-mi pot da seama ce se-ntampla cu mine. Altii se-astepta de la lucruri de la mine, dar n-am de gand sa fac nimic. N-am nevoie de inca o relatie. As deveni si mai confuza decat sunt acum. Ma simt de parca as fi pe un munte, inconjurata de ceata si aerul rece. De fapt e doar terasa mea, locul meu de odihna si fumul...e de la altceva. Poate creierul meu incins sau inima mea carbonizata. Sau ambele...

     Prietena mea e in camera si doarme. E aproape doua si pentru un moment ma luase somnul, dar cred ca ma plictisisem de joc. Nu cred ca e prea bine sa joc Might & Magic vreo zece ore in continuu, dar ma calmeaza si-mi ia gandul de la altele. Ma concentrez si nu mai sunt atenta la ceea ce se-ntampla in jurul meu, ma gandesc doar la cum sa termin misiunile, sa avansez si altele (sa omor creaturi si sa-mi imaginez ca sunt persoane reale. Ajuta.).

     Si acum ca sunt singura, as vrea sa fie si el aici. Poate asta ar clarifica lucrurile si in cel mai rau caz, le-ar incurca si mai tare sau le-ar rezolva de tot. E intuneric si iar e doar lumina laptopului si mintea mea plina de idei legate de el. Bit Defender chiar nu se lasa usor. Uneori as vrea pur si simplu sa traiesc intr-una din realitatile create in mintea mea. Ar fi mult mai usor, dar asta-i viata. Sunt fericita si destul de multumita, dar nu complet. O sa se ajunga si in momentul in care o sa am aproape tot ce mi-am dorit si n-o sa mai simt nevoia sa-mi bat capul cu atatea probleme, dar se pare ca momentul ala e in viitorul indepartat. 

PS: I'm smiling when you cross my way, but I think that's because I don't feel anything. My heart is kinda beating for someone else. Now I believe it would be easier if it was still you. I was already used to everything, but someone just had to mess things up. Maybe it was me. Maybe it was you. But sometimes I really think it was just him. 

Completare.

     Se pare ca totusi n-am analizat destul si nu m-am gandit chiar la toate momentele intamplate saptamana asta. Chiar daca unele n-au fost, in special, derutante, mi-au afectat starea putin mai mult decat ar fi trebuit. Eu ma tot gandisem inainte la cele care s-au lasat cu schimbari de pareri si ganduri amestecate, dar nu ma gandisem si la cele care m-au aprins putin. De astea uitasem, pentru ca eram prea concentrata pe gandurile despre lipsa sentimentelor si scaparea asta de dragoste, dar poate n-am scapat complet. 

     Probabil postarea asta o anuleaza complet sau poate doar partial pe cea precedenta, dar la mine mereu starile si cuvintele se schimba de la un minut la altul si cred ca ma caracterizeaza parerile contradictorii legate de mine insumi. Zilele astea cat l-am vazut pe Bit Defender, I was kinda playful and he played along. Chiar daca eram in grupuri diferite, eu ii zambeam si intorceam capul si observam ca inca se uita la mine si cand ma uitam iar la el, scotea limba la mine si zambeam amandoi si tot asa. I like it this way si incep serios sa ma gandesc daca nu este mai bine sa-l continui sa incerc sa fiu just a friend cu el, dar din nou imi vine in minte ce mi-a sormea si o citez cu exactitate: "Atata timp cat exista atractie/tensiune sexuala intre doua persoane, nu pot fi doar amici.". Si iar mi se da peste cap lumea, dar o sa am grija pana maine sa o intorc inapoi si sa-mi dau seama daca mai exista ceva acolo sau nu. De data asta o sa reusesc! 

PS: Ai disparut si tu ca Elodia. Ia vezi cum te-torci din morti, altfel profesorii o sa treaca degeaba absentele in catalog unui elev care nu mai este. Si situatia se-aseamana cu a mea...

Maine o sa-mi treaca!

     Si uite cum trece timpul si primavara a venit deja. Afara vantul bate cu putere si uneori am impresia ca o sa smulga acoperisul casei si o sa-l duca departe. Macar daca tot il ia, sa-mi ia si mie gandurile si tot ce simt si sa ma lase fara nimic. De vreo doua zile, la liceu, stau singura-n banca si am avut timp sa ma gandesc, sa analizez si sa realizez destul in legatura cu mine si cu sentimentele mele. Nu stiu daca in momentul asta mai imi place cineva, daca mai sunt indragostita. Tind sa cred ca nu mai e nimic. Bataile inimii mele au revenit la normal, visele mele au incetat sa mai fie despre persoane reale, zambetul este mereu prezent si nu mai are nicio legatura cu anumiti baieti, nevoia de a-i vedea a disparut si atractia sexuala n-o mai simt atat de puternica ca la inceput. 

     Poate inca a ramas sentimentul de "Ah, il vreau pe respectivul.", dar nu prea mai imi vine sa zic "Ah, imi place de el.". As zice ca are legatura cu lipsa de contact, dar toata saptamana i-am vazut si am stat cu ei (cu unul, nu chiar toata saptamana, din moment ce a fost mai mult absent decat prezent la liceu). Ce-i drept, de ce sa mint? In toate zilele astea cinci care-au trecut, doar ieri am avut un moment in care pot spune ca am dat peste anumite dileme. Bit Defender a venit prea aproape de mine, ca sa se uite la accesoriul de la gatul meu, un ceas ce trecea pana dincolo de sani, datorita lantului lung de care era prins. Am simtit de doua ori mai puternice bataile inimii decat in cazurile normale si pentru un moment m-am pierdut, dar cum s-a indepartat, am revenit la normal, dupa cateva secunde. 

     Aia ar fi singura problema, dar in rest totul e aproape bine, pentru ca inca o chestie de care ma mai lovesc sunt discutiile legate de el si prietena lui. Cand se-ncepe acest subiect de discutie, incep sa ma uit in alta parte si parca n-as vrea s-aud cat de bine le merge si ca este fericit. Cred ca sunt putin geloasa, dar asta poate fi si din cauza faptului ca am dat de prea multe cupluri si eu sunt singura de ceva timp si vad ca altii au relatii de durata si eu inca n-am gasit persoana potrivita. Poate am gasit-o si chiar daca am facut-o, este luata. 

PS: Where are you? I can't see you through all this smoke. 

Best Friend vs. Boyfriend.

     I have a serious problem and I don't even know what to do. Iar am gandit prea mult, m-am dus prea departe si am depasit unele limite, ce nu se cereau a fi depasite. Am facut o tampenie ireparabila si acum trebuie sa suport consecintele, ca de obicei. 

     Ma-ntrebam astazi, cand stateam in pat, incercand sa nu adorm, ce ar fi mai bine sa aleg: sa am un prieten foarte bun pentru o perioada mai lunga sau prieten de ocazie, cu care sa am cateva intalniri si in maxim cateva luni sa fie posibil sa se termine tot? Nici macar nu stiu ce s-aleg. Nici macar nu cred ca e alegerea mea de facut, dar ma scoate din sarite, pentru ca iar sunt impartita in doua si din cauza asta mi se strica toate planurile. 

     He seems like he would be awsome as a best friend, but as a boyfriend too. If I'm with him, it can last a few months or even a few days and I don't know if I can get back after that to our present relationship, almost friendship. But if we're just friends and I let myself be sisterzoned, it can last longer I guess and I like it too, because he's funny and crazy and he is best friend with my best friend, sooo...I'm a mess. It's a chaos in my mind. And I don't even know why I'm writing this in English, but I just felt like it.

     Si vreau sa scriu, sa termin ceva ce-am inceput, dar problema asta ma consuma si parca nu ma lasa sa traiesc. E clar: cand m-apuca, nu ma las pana nu termin ce-am inceput. Macar de-ar fi asa mereu si cand trebuie. Numai cand vine vorba de prostii sunt in stare sa-mi bat capul. Asa a fost mereu. Numai sa invat la biologie nu-mi vine acum si mai am si vreo zece pagini, dar nu-mi vine sa cedez. Vreau sa stiu raspunsul si incep acum chiar sa ma enervez din cauza faptului ca sunt atat de curioasa si in momente d-astea atat de nerabdatoare sa aflu. A-nceput sa ma doara si capul, probabil de la cat m-am gandit. Ar trebui sa iau o pauza. 

     Ca sa-mi mai iau gandul de la restul, mai vorbesc si de altele. Am racit iar. Imi vine sa stranut incontinuu si ma doare gatul si uneori mi-e cald, alteori mi-e frig si iar devin hipersensibila. Iar imi vine sa plang de la cea mai mica chestie si sa urlu fara motiv la cei din jurul meu sau sa tac si sa stau emo intr-un colt ascuns de ochii lumii. Incerc sa ma tratez cu pastile, dar sa vedem ce iese acum.

     5 minutes later: M-am ridicat din pat si am inceput sa ma plang de una si de alta si sa comentez si imi auzeam vocea ragusita si mai-mai ca-mi venea sa plang. Discutam cu vara-mea despre situatia mea cu Bit Defender si incep sa cred ca toate problemele astea existentiale pe care le dezbat sunt din cauza racelii. De obicei nu sunt asa, dar cand racesc, tind sa acord o mai mare atentie starii mele psihice si nu e bine deloc. I need a break!  

PS: I saw you landing on that car today. It was awesome! I loved it, but I don't think the owner liked it as much as I did. 

Aproape de perfectiune.

     Astazi ziua mea a dat spre perfectiune. M-am simtit atat de bine in pielea mea si am putut sa merg pe strada zambind. Sunt iar pe terasa. A redevenit locul meu de meditatie. Cerul este plin de stele si de nori. Imi place. Simt o caldura neobisnuita venind dinspre el, de parca cineva atotputernic incearca sa-mi transmita un mesaj. Probabil este doar paranoia mea. Probabil ca nu. 

     E atat de frumos. Stau pe intuneric si intr-un colt e vara-mea care ma priveste atent, cu interes. Asteapta sa zic sau sa fac ceva, dar eu doar scriu. E frig afara si din cauza geamului deschis, aceleasi senzatii le simt si eu pe sira spinarii. Tremur toata, dar nu-mi vine sa ma misc de-aici. Stau pe gresia rece cu laptop-ul in brate si cu muzica, asa, in surdina. Mi-e dor de el, dar mai ales de ei. Nu mai simt aproape nimic pentru Seth, dar tot zambesc cand il vad. Il consider o amintire placuta, cineva care a contribuit la maturizarea mea. Intr-un fel, mi-e dor de senzatiile pe care le-aveam cand treceam pe langa el. Au disparut. S-au evaporat. Nu mai e aproape nimic. Mai sunt doar gandurile mele si obisnuita de a-l privi. Atat.

     Pe de alta parte, Bit Defender ma intriga din ce in ce mai mult. Ma intereseaza, dar nu cred ca in mod special. Poate daca ar pune mana pe mine sau mi-ar zambi, ar fi altceva, dar pentru moment e doar un gol care cere sa fie umplut. Vreau sa fiu cu el, dar incep sa ma gandesc ca nici eu nu cred ceea ce spun uneori. Probabil cautam doar o cale de scapare, dar m-am prins singura-n plasa. Acum il vreau. Imi place. Nu trebuia sa ma apropii chiar atat de mult. A devenit periculos si ma cam joc cu inima si mintea mea. E ok. N-am ce zice. O sa platesc la momentul potrivit, dar acum n-am cu ce. Nici pe el nu-l am, ce sa mai zic de altele. 

     Nu credeam ca cineva i-ar putea lua locul lui Seth, pana a aparut Bit Defender. Nu stiu ce este, nu stiu sa explic ceea ce simt, dar din nou, nu tot ce este inexplicabil e dragoste. Inca simt atractia aia. Inca ma topesc si ard toata cand il vad. Oare stelele ce mi-ar raspunde daca le-as intreba? Ma tratez cu melodii de dragoste, desi nu prea as avea ce. Probabil doar starea asta de "vreau sa-l vad, vreau sa-l ating, vreau sa-l am aici". E ciudat, dar asa era si cu Seth la-nceput. Pot spune ca n-am nimic altceva de facut, decat s-astept. Imi bate inima tare cand il vad. Imi tremura picioarele. Am un gol inauntrul meu, care poate fi umplut complet doar de el. Poate si de altul, dar nu ar fi la fel. Nu ar fi...

PS: You were sweet today. Thanks for the spot. Sorry I didn't give you what you desired, but get used to it. You can't always have what you want.

Inger dat cu imprumut...

     A venit vremea frumoasa si nu doar afara, dar si in viata mea. Totul merge bine si eu ma simt bine. Sunt fericita cu adevarat. Nu total, dar sunt. Dupa o lunga perioada de timp am ajuns in sfarsit sa apreciez tot ceea ce am si sa-i apreciez pe cei din jurul meu, chiar daca poate n-o arat. Simt schimbarea. Simt ca eu m-am schimbat. Am reinviat. Mi-am gasit un nou loc de relaxare. Terasa a ajuns sa fie paradisul meu. Geamul este deschis, iar eu stau pe jos pe o multime de haine si ma uit afara, la cer si simt aerul rece. Sunt multumita de tot. 

     Nu ma mai doare nimic, poate doar spatele, tinand cont ca stau rezemata de suprafata tare a mesei de biliard. Nu e o pozitie foarte comfortabila, dar asta e. Conteaza ca am laptop-ul in brate si ca pot scrie si in acelasi timp pot rade de copii de pe strada care urla, se joaca, se cearta si-mi aduc aminte de cum era cand ieseam si eu cu prietenii mei din zona in care am stat acum multi ani. 

     Vreau sa dau drumul la muzica, dar am o lene. Deja nu mai imi vine sa vorbesc de sentimente sau alte lucruri de genul. Imi vine sa scriu pur si simplu si sa vorbesc despre chestii plictisitoare si neimportante. Ca de exemplu, azi am facut curat prin casa si din cand in cand luam cate-o pauza ca sa ma joc cu Sasha, cainele meu, un Golden Retriever de 5 luni si ceva. E asa de dulce si energic. Nu sta locului o secunda. Daca ma aplec incepe sa sara in jurul meu si azi chiar m-a muscat de nas de doua ori. Il iubesc si-mi face ziua mai buna de fiecare data. Sufletelul meu. 

     Este incredibil cum cainii te pot iubi neconditionat. Sunt cele mai speciale fiinte de pe pamantul asta. Mi-e dor de Nero. Pentru mine, el a fost un inger venit din ceruri, trimis de o zeitate atotputernica. A murit toamna asta. Avea 10 ani si ma bucur ca acei 10 ani am putut sa-i petrec alaturi de el. L-am iubit mult si inca il iubesc. De fiecare data cand ma gandesc la el, imi vin in minte toate momentele placute. Cand stateam pe scara si nu faceam nimic si pur si simplu venea la mine si astepta sa-l bag in seama. Statea tacut in fata mea si ma privea cu ochii aia mari si blanzi. Lupul meu imblanzit. Si cand intindeam mana, se apropia si ma lingea incet si daca mai scoteam si cate un biscuite sau ceva de mancare, dadea din coada si lua atent din mana mea orice ii dadeam. Cand alergam prin curte si ma trantea pe mormanul de pietris si imi tragea incet cu dintii elasticul din parul meu si apoi o lua la fuga si eu dupa el, inconjurand de cateva ori Dacia lui tata, alergand in jurul mamei care cara galeti cu apa pentru gaini si din cand in cand mai tipa la mine amenintand ca o sa-mi faca ceva daca se-mpiedica si cade sau se uda. Si eu cu Nero continuam sa ne jucam, nepasandu-ne de nimic.

     Si-mi aduc aminte ultimele lui zile, cand chiar si-asa bolnav, tot cauta atentia noastra si cand ne vedea, incerca sa vina spre noi, dar boala nu-l lasa si-l dobora la pamant si mie-mi venea sa plang. Si inca se uita la mine cu ochii aia mari, imbatraniti de vreme, dar la fel de blanzi. Si mi se strangea sufletul si inima, presimtind ceea ce se-apropia, dar speram sa nu fie adevarat. Doream in momentul ala, sa nu fi citit atatea date despre bolile cainilor si despre comportamentul lor cand se-apropie sfarsitul. Dar citisem. Si stiam. Si chiar daca n-as fi stiut, tot mi-ar fi plans sufletul, vazandu-l cum suferea. Sper ca acum e intr-un loc mai bun si daca este, stiu ca inca vegheaza asupra mea. Stiu ca m-asteapta sa mai alerg o data cu el, sa-i mai arunc o data rulmentul de la masina pe care i-l furase lui tata si cu care-i placea sa se joace. Puiul meu. Sufletul meu.

     Si ziceam ca n-o sa vorbesc despre sentimente si despre chestii legate de asta, dar nu m-am putut abtine. Mi-am adus aminte de el si de ce faceam noi impreuna. Te iubesc, Nero, ingerul meu imprumutat si pe care-a trebuit sa-l trimit inapoi prea devreme. Stiu ca daca l-ai fi cunoscut pe Sasha, ti-ar fi placut, asa cum ti-a placut si Hunter. L-ai fi adoptat si pe el. Ai fi avut grija si de el, cum ai avut de mine. Suflet bun, cum nu cred c-am sa mai intalnesc vreodata.

PS: Chiar daca n-ai legatura cu asta, tot trebuie sa-ti spun ceva, un mesaj urgent, banuiesc. I'm forgetting you. A-nceput sa nu-mi mai pese si doar stii vorba aia: daca iubesti doua persoane in acelasi timp, alege-o pe-a doua; daca ai fi iubit-o cu adevarat pe prima, nu te-ai fi indragostit niciodata de a doua. Si poate n-o sa ma mai intorc la tine. Si poate o s-o fac. Nu stiu ce va fi pe viitor. Stiu doar ca in prezent, nu te mai plac. 

Doar eu, tu si un al doilea.

     Azi, o colega mi-a zis sa fac cu ea un pariu legat de Seth. Nu vreau. Nu pot. Tin prea mult la el si n-as fi in stare sa ma joc cu sentimentele mele. Inima iar imi bate nebuneste in piept cand il vad si simt ca mor cate putin cu fiecare zi. As face orice imi sta in putere sa fiu cu el sau macar aproape de el. Vreau sa-i fie bine, dar ar trebui sa fiu si putin egoista, chiar daca nu-mi sta in fire. Vreau sa-mi fie si mie bine. E chiar atat de imposibil ceea ce cer?

     Nu stiu cum m-as simti daca as sti ca el citeste aceste randuri si ajung din nou sa discut despre aceasta problema. Dintr-a 9-a, numai despre el am vorbit pe acest blog (si despre alte "abateri") si nu stiu daca as putea renunta la acest obicei. Ma eliberez, ma simt mai bine, simt ca inteleg aproape totul si intr-un mod ciudat ma simt mai aproape de el. As vrea sa pot sa vorbesc si despre altii cum vorbesc despre el, dar nu se-ntampla. E unic pentru mine pentru moment. Nu stiu daca va fi si pe viitor, nu stiu cat si nu stiu cati inteleg asta. 

     De acu ceva timp, am trei rani pe mana dreapta. Azi am dat cu palma peste ele ca si cum as sterge o pata si coaja de la una a cazut, distrugand "triunghiul bermudelor". Au ramas numai doua care tot nu vor sa se vindece. Pot foarte bine sa le asociez celor doi din inima mea care au facut rani ce nu se vindeca nici ele. Stiu ca daca l-as avea pe Bit Defender, probabil n-ar fi satisfactia, fericirea atat de mare pe cat ar fi aceea daca as fi cu Seth. De Bit Defender sunt atrasa si nu stiu sentimentul e ciudat si nu pot sa mai ascult anumite melodii sau sa fac anumite lucruri si stiu ca e doar inceputul. Seth...Cu el e altceva. El imi are aproape toata inima (pentru ca nu stiu daca si Bit Defender se afla acolo) si toata fiinta mea. Numai simplul fapt ca e prin preajma mea, ma topeste. Si cand se uita la mine, mor. E special.

     Nu stiu ce sa mai fac. Daca as ajunge sa fiu cu Bit Defender, inca m-as mai gandi la Seth sau poate n-as face-o. In schimb, stiu ca daca as fi cu Seth, nu mi-ar mai trebui nimeni altcineva. E doar el. De trei ani, e numai el. 

PS: Esti gandul meu bun cand ma ascund in fum si spun ca poate o sa am cu tine un final de drum...I still like you, love you, care about you. I don't want you to go away. Hurt, broken, torn apart. I'm all yours.

Atingeri. Lacrimi. Atractii.

      Am ajuns rau. Starea mea nu s-a schimbat in bine, s-a inrautatit. N-am leac si nici nu stiu daca vreau. Nu mai stiu nimic. Azi am plans la liceu si nu prea puteam sa ma opresc. Am avut doar muzica si pixul si n-am simtit nevoia sa "lucrez" cu altceva. I-am vazut pe amandoi si nu mai stiam in ce directie sa ma uit, cum sa ma impart. Cum am ajuns acasa m-a luat somnul. Am jucat de una singura biliard si ping pong si dupa m-am pus in pat. Incercam sa ma uit pe facebook si mi se inchideau ochii, asa ca am pus laptopul langa pat, m-am intors pe-o parte si m-am culcat. 

     Cand m-am trezit m-am plimbat prin casa fara un motiv anume si am ajuns iar inchisa la mine-n camera cu muzica la maxim in casti. Am incercat. Am ascultat cateva melodii care-mi amintesc de ei, care au legatura cu ei. Simt atingerile, daca inchid ochii ii vad. Tot corpul imi vibreaza, ia foc si se topeste. Apoi e din nou rece si simt ca niste mangaieri ale unui fulg, maini fierbinti cum se plimba pe abdomenul meu si apoi se opresc cand sting muzica. Daca o aprind, apar din nou. Si tot asa pana imi ies din minti. Si nu mai stiu ce sa fac. Si scriu, si scriu, si scriu pana epuizez toate foile. Si plang, si plang, si plang pana raman si fara lacrimi si am obrajii umezi si ma ustura ochii si imi tremura buzele si mainile si vad in ceata. Apoi, e doar liniste si intuneric. Sunt doar eu si patul meu si o patura rece si mi-e dor si as vrea multe, dar niciuna din dorintele mele n-o sa se intample. M-am obisnuit cu ideea. S-au pierdut atatea, ce mai conteaza doua, trei? 

     Simt cum totul ma ucide incet si simt cum iau foc pe dinauntru si cand ii vad, inima imi bate tare din nou si nu vreau. Nu-i corect. Vreau sa am de ales. M-am saturat sa aleaga altii pentru mine. Vreau sa...

     Melodia asta imi aminteste de unul din ei. Si senzatiile fantasmice au aparut prima data cand o ascultam. N-o sa cedez, oricum. Am de gand sa lupt pana la capat. Cu durere, fara durere, nu vreau sa ridic steagul alb. O sa-i fac pe ei sa-l ridice. O sa rezist cu tot cu lacrimi si chiar daca ma inec in ele, o sa invat sa inot.

PS: Yes, you're still in there, but you're on the second place right now. Get used to it, because you might be staying there for a while.