Aveam o schita pregatita si mai trebuia doar putin scris ca sa fie terminata, dar uite ca am decis sa o stric cu totul. Era prea pozitiva si draguta, iar daca ieri ma simteam asa, astazi am starea complet schimbata.
Scriu aici pentru ca nu stiu cine ar fi dispus sa ma asculte vorbind din nou de o problema peste care toti cred ca am trecut deja. Eu incerc, dar de fiecare data cand sunt gata sa las asta in urma si sa nu ma mai gandesc, se intampla ceva care imi da ideile peste cap. Acum sunt rasucite rau de tot si nu stiu cum sa le descurc.
As vrea sa pot sa las macar putin aici, dar nu stiu cum sa povestesc si in cazul asta nici nu mi se prea pare potrivit sa insir totul pe blog. Am ajuns in punctul in care se da o lupta in mine. Daca in momentele cand au fost facute celelalte postari despre lucrul asta mi-era greu sa-mi dau seama ce se intampla, acum e destul de clar. Sentimentele au ajuns sa fie asa de bine definite, incat ma tai in muchiile lor.
Cat mai pe scurt, conflictul avea legatura cu petrecerea de ziua mea. Trebuia sa o fac impreuna cu persoana care imi tot provoaca nervii astia greu de controlat. Cu o saptamana inainte, a anulat (doar pe motivul ca in ziua respectiva nu i-am raspuns la timp la mesaje si apeluri, desi i-am spus ca nu ma simteam bine) si intr-un fel sau altul s-a decis sa faca la persoana cealalta, care mie mi-a fost prietena 14 ani. Mesajele pe care le-am primit, m-au lovit destul de tare. Nu cred ca exista cuvinte pe lumea asta, care sa exprime modul in care m-am simtit. In fine, am vrut sa mentionez intamplarea, pentru ca mie mi s-a spus ca nu isi putea tine petrecerea in alta zi (decat aia in care ma sarbatoream eu - chiar fiind ziua mea in weekendul ala si a ei la cateva zile dupa) ca pleaca in alta tara. Ghiciti ce "mare" mi-a fost surpriza cand am aflat ca abia astazi respectiva a trecut granitele tarii noastre. Frumos, nu?
Sa nu mai spun ca motivul pentru care eram suparata in postarea anterioara avea legatura tot cu niste lucruri spuse de ea. Ce reactie ar fi trebuit sa am la "Nu mai conteaza. Oricum imi sarbatoresc ziua la X. Daca vrei esti invitata, dar asta inseamna ca va trebui sa-ti faci tu ziua alta data."? Modul in care am formulat eu e mult mai de bun simt (desi nu stiu cum puteai sa dai asa replica si sa ai bun simt/respect fata de cealalta persoana).
Nu stiu. Nu mai pot spune nimic. Am capatat un tic nervos: pur si simplu imi frec degetele intre ele si ma uit la tastatura si incerc sa gasesc un mod de a ma controla. Pana acum, scrisul m-a ajutat cat de cat, dar chiar si cuvintele incep sa fuga de mine. Nu mai suport. Ma tot gandesc daca chiar meritam asa ceva, comportamentul ei fata de mine, modul in care mi-a vorbit. Intotdeauna am fost cat se poate de respectuoasa cu ea si am folosite cuvinte care sa nu o jigneasca, chiar si atunci cand eram suparata sau ma deranjase ceva. Nu i-am facut niciun rau, ba chiar prin oferta mea am incercat sa-i fac un bine. Am pus suflet. E trist sa vad ca am fost singura care a facut asta. Oare am irosit bucatile alea? Ar fi trebuit sa le pastrez?
Cred ca cel mai mult eu am avut de suferit. Tot ma gandesc ca pentru ea totul a iesit bine, asa cum a vrut. In general, nu sunt genul de persoana care sa doreasca raul altora, dar ea mi-a provocat atata scarba, si-a batut joc de mine si mi-a calcat sentimentele in picioare, incat mi-e greu sa ma lupt cu ideile asta diavolesti. De fiecare data cand imi trece ceva de genul prin minte, il dau la o parte. Daca il ignor, noaptea imi apare in vise si dimineata ma trezesc si se mai adauga o picatura in paharul de ura pentru propria persoana. Asta nu sunt eu si nu vreau sa ma schimbe acest eveniment. Nu vreau sa ma afecteze asa.
Incerc sa nu cedez, dar... nu mai pot face fata. Lucrurile pe care le vad si le aud, nu ajuta deloc. Nu mai am ce sa spun, asa ca iau pauza pentru moment. Maine e aniversarea de casatorie a parintilor mei. Fac 26 de ani de cand sunt impreuna. Inca mai am lucruri de pregatit si nu pot sa ma concentrez sau sa gasesc idei destul de bune. Ma enerveaza si asta...
PS: You're fucking special. I miss loving you so much. Now my heart is empty, ripped to pieces. Who's gonna pull it back together? For now, I'll try to do this by myself, but it's god damn hard.
Cat mai pe scurt, conflictul avea legatura cu petrecerea de ziua mea. Trebuia sa o fac impreuna cu persoana care imi tot provoaca nervii astia greu de controlat. Cu o saptamana inainte, a anulat (doar pe motivul ca in ziua respectiva nu i-am raspuns la timp la mesaje si apeluri, desi i-am spus ca nu ma simteam bine) si intr-un fel sau altul s-a decis sa faca la persoana cealalta, care mie mi-a fost prietena 14 ani. Mesajele pe care le-am primit, m-au lovit destul de tare. Nu cred ca exista cuvinte pe lumea asta, care sa exprime modul in care m-am simtit. In fine, am vrut sa mentionez intamplarea, pentru ca mie mi s-a spus ca nu isi putea tine petrecerea in alta zi (decat aia in care ma sarbatoream eu - chiar fiind ziua mea in weekendul ala si a ei la cateva zile dupa) ca pleaca in alta tara. Ghiciti ce "mare" mi-a fost surpriza cand am aflat ca abia astazi respectiva a trecut granitele tarii noastre. Frumos, nu?
Sa nu mai spun ca motivul pentru care eram suparata in postarea anterioara avea legatura tot cu niste lucruri spuse de ea. Ce reactie ar fi trebuit sa am la "Nu mai conteaza. Oricum imi sarbatoresc ziua la X. Daca vrei esti invitata, dar asta inseamna ca va trebui sa-ti faci tu ziua alta data."? Modul in care am formulat eu e mult mai de bun simt (desi nu stiu cum puteai sa dai asa replica si sa ai bun simt/respect fata de cealalta persoana).
Nu stiu. Nu mai pot spune nimic. Am capatat un tic nervos: pur si simplu imi frec degetele intre ele si ma uit la tastatura si incerc sa gasesc un mod de a ma controla. Pana acum, scrisul m-a ajutat cat de cat, dar chiar si cuvintele incep sa fuga de mine. Nu mai suport. Ma tot gandesc daca chiar meritam asa ceva, comportamentul ei fata de mine, modul in care mi-a vorbit. Intotdeauna am fost cat se poate de respectuoasa cu ea si am folosite cuvinte care sa nu o jigneasca, chiar si atunci cand eram suparata sau ma deranjase ceva. Nu i-am facut niciun rau, ba chiar prin oferta mea am incercat sa-i fac un bine. Am pus suflet. E trist sa vad ca am fost singura care a facut asta. Oare am irosit bucatile alea? Ar fi trebuit sa le pastrez?
Cred ca cel mai mult eu am avut de suferit. Tot ma gandesc ca pentru ea totul a iesit bine, asa cum a vrut. In general, nu sunt genul de persoana care sa doreasca raul altora, dar ea mi-a provocat atata scarba, si-a batut joc de mine si mi-a calcat sentimentele in picioare, incat mi-e greu sa ma lupt cu ideile asta diavolesti. De fiecare data cand imi trece ceva de genul prin minte, il dau la o parte. Daca il ignor, noaptea imi apare in vise si dimineata ma trezesc si se mai adauga o picatura in paharul de ura pentru propria persoana. Asta nu sunt eu si nu vreau sa ma schimbe acest eveniment. Nu vreau sa ma afecteze asa.
Incerc sa nu cedez, dar... nu mai pot face fata. Lucrurile pe care le vad si le aud, nu ajuta deloc. Nu mai am ce sa spun, asa ca iau pauza pentru moment. Maine e aniversarea de casatorie a parintilor mei. Fac 26 de ani de cand sunt impreuna. Inca mai am lucruri de pregatit si nu pot sa ma concentrez sau sa gasesc idei destul de bune. Ma enerveaza si asta...
PS: You're fucking special. I miss loving you so much. Now my heart is empty, ripped to pieces. Who's gonna pull it back together? For now, I'll try to do this by myself, but it's god damn hard.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu