M-am ridicat din pat la 6 jumatate dimineata doar ca sa scriu randurile astea, desi am mai facut o postare pe ziua de astazi. De vreo 3 ore vorbesc cu aceeasi persoana si nu m-a facut sa ma simt mai bine, ba chiar mi-a dat de gandit. Oare chiar ma pricep atat de bine la tot ce tine de perversitate? Pot sa port o conversatie interminabila pe orice subiect tine de asta. Pot sa scriu o proza care sa-i lase pe toti masca cu ideile introduse acolo. Pot sa bat niste apropouri incat sa nu se prinda nici starurile din filme erotice. Pot sa pregatesc cel mai bun scenariu, pe care sa-l vrea pana si Sasha Grey. De ce?
Cum pot sa ma simt atat de comfortabil vorbind si imaginandu-mi lucruri pe care nu le-am incercat, dar nu pot sa ii spun doua cuvinte baiatului pe care-l plac sau sa fac o cerere la secretariatul facultatii? Cred ca asta este prima postare in care abordez aceasta tema. Nu stiu daca pana acum am mai dezvaluit latura asta mea. Imi este cam frica sa o arat in locurile care lasa urme. Desigur, daca e ceva pot sterge postarile, dar nu o sa stiu cine le-a citit, cine le-a salvat, cine si-a facut deja o parere despre mine ca as fi vreo ciudata. Este o latura a mea prea salbatica. Nu am reusit sa o imblanzesc pana acum si nici nu cred ca e posibil. Trebuie doar sa invat sa traiesc cu ea, orice-ar fi.
Si totusi ma sperie atat de tare... Am atatea idei si nu as vrea ca cei care au norocul sa le afle sa profite de ceea ce stiu despre mine. Sunt intr-un fel slabiciuni. Nu le pot numi altfel. In ce alt mod te poate controla cineva? Sunt doar doua variante: ori iti face mintea sa cedeze, ori corpul. Uneori cred ca persoanele care imi cunosc aceasta latura, ma plac doar pentru asta, pentru faptul ca gandesc asa si nu ca restul. In ultimul timp, incerc sa o arat cat mai putin. Iese la iveala foarte rar si cand o face, suntem doar eu, foaia si pixul. Nu prea mai vorbesc, nu prea mai dau detalii. Recurg la aceasta parte a mea doar cand vreau sa atrag atentia, cand nu mai am nimic de spus sau cand vreau o schimbare de subiect. Nu se intampla prea des oricum.
O evit, dar e ca si cum as fugi de mine. Cel putin asa o simt... Incerc sa fiu mandra de ceea ce sunt, de lipsa mea de experienta, dar de multitudinea de idei pe care mi le ofera imaginatia mea. E greu... Daca eu nu ma pot accepta pe mine, cum sa-mi permit sa fiu cu cineva si sa-i cer sa ma ia asa cum sunt? Probabil exista persoane care ar face-o, dar... se afla printre ele si persoana pentru care sa vreau sa-mi inving teama? Este acolo persoana care sa-mi ofere ceea ce caut eu, persoana care sa nu incerce sa intre in competitie cu prima mea dragoste, ci care sa-mi arate ca merit si ca pot sa ofer mai bine de-atat? As putea continua asa mult timp, dar pun stop aici. N-am spus tot ce aveam de spus, dar mi-e somn si deja e ora 7.
PS: I do believe in a future without you, in which I can be in love with someone else again. It just seems so far away, I don't think I can survive alone until then.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu