The five W's in my life - Part 1 - Who

     M-am decis sa incerc ceva nou. Aceasta proza va avea mai multe versiuni din moment ce am mai multe idei pentru ea si probabil o sa-mi mai vina si altele. Aceasta este prima versiune pe care o s-o scriu direct fara sa o am mai intai in Word si doar s-o transfer aici. 

                                                   Who

     The craziest things they say that happen during college: getting drunk and waking up in weird, unknown places, hooking up with random people, failing classes, making friends and losing them, making bets, falling in love. For me it was different. I'm only in highschool and my life is already a total mess. My parents divorced before my first year in highschool and are now separated and far, far away from each other. I'm living with my mom's best friend and her family in a house near the center of the city. My grades are not awful, but not as good as my parents wished they would be either. I've barely made any friends. In my highschool I'm either the weirdo who hangs out with the shortie and the bad ass chick or just a nobody. I guess I'm a total mystery to those around me. Not even my friends know me well enough. The others just seem to be staying away from me for certain reasons that even I don't know.

     Well, now enough about me. I'm here to talk about him. My neighbour is a total hottie and happens to be the most popular guy in my highschool too and not in a good way. From what I've seen, his life is just as messy as mine. He lives with his brother and his girlfriend. I haven't talked to him too much, only once or twice at some party. He doesn't seem to like speaking so much. He preffers to do better things with his tongue and hell, he does it well. My friends kept pestering me, saying that I'm too good to be with him and other things, but I'm not going to listen. He's just everything I want and that I think I deserve. He's perfect for me and it would be a shame to let him go when I'm close enough to have him completely. 

     Okay, maybe it's not that close and it's not me who's going to have him. It's more like he's going to have me. And if making out a few times can be counted as "close", then I guess we are. At first, I only wanted to have fun with the bad boy, who happens to be extremely sexy too, but I ended up feeling something more. I can't say I'm scared or anything. If my parents' love didn't work out, then maybe it wasn't love. Maybe what I feel isn't love either, but I know it's something. I got to know small parts of him and I guess he is the real reason everyone else avoids me. No one ever gets close enough to him to even ask him his name and I managed to steal more than one kiss from him and some words too. Maybe I'm on the right way, maybe not. Maybe what I'm thinking it's the truth, maybe it's just me who thinks that way and all he does is play. All I know is that I wanna steal more and not just that. I want his heart. 

Painted on my heart.

     It's been a week and I miss my friends. I'll just write this as a story, maybe all in English, maybe not. I don't always keep my promises, but lately, I try to keep them. They're pretty important to me and especially to my friends. I've never thought I'd get to care so much about someone. I really feel like they're part of my family. I wouldn't trade them for anything in the world. Even if I have many, only two or three are as close to me that I could tell them anything without the fear of being judged. I trust them. I'm not lying to them about anything (except him. He always brings out the worst of me, but at the same time the best.)

     This time, I want to party with them and have fun and feel like I've grown wings again, ones that will never be cut off. I want to feel like we rule the world, like we are the best and nothing can touch us. On New Year's Eve, I want to be with them and I want to drink with them and make crazy things like we always do when we are together. I want to surprise the others with our unexpected ways of having fun. 

     When I heard that you make real friends especially during university, I was doubtful, but then I met them and got to know them and all my doubts were killed. I don't care if it's highschool. I care about them and they are my best friends that know me better than I know myself. No one can touch me or get to me when I'm with them (except him). 

     Thank you and I love you and you know you'll only hear this once from me so don't forget it. I'm not going to say it again. Now I feel like watching Scooby Doo. Wanna join?

PS: You can't surpass them and they can't surpass you. You're in different places of my heart, but still on first. I'm not going to lose either of you and if I do, then I'll know that something's wrong with me or you or the world. 

Keep it secret. Keep it safe.

     Cam asa sta treaba. Daca tot ai inima mea, actioneaza ca in Lord of the Rings. Keep it secret. Keep it safe. Poti sa faci asta, nu? Banuiesc ca deja s-a intamplat. Esti mai bun decat Frodo la asta. Atat de bun incat nici macar tu nu stii ca iti apartine si ca e la tine. Trist, nu-i asa? Nu stiu din punctul cui de vedere. Eu deja mi-am pierdut dreptul la opinie. Orice as face nu pot sa schimb, nu pot sa sterg, nu pot sa uit. Toata viata mea pare pur si simplu o drama care se vrea ca Gossip Girl, numai ca e scrisa mult mai prost. Daca asta este incercarea lui Dumnezeu de a fi scriitor, ar trebui s-o lase balta. Nu se pricepe la asta deloc. Pana si eu as fi putut scrie mai bine si se stie ca nu sunt cine stie ce mare scriitoare. Toate lucrurile puse pe foaie sunt doar fantezii, vise, sperante care n-am vrut sa le spulber inainte de termen.Sunt posibilitati ale viitorului meu. Nu se stie niciodata cand pot ajunge ca unul din personajele mele. Macar majoritatea nu sunt singure de sarbatori. Unele sunt moarte deja sau probabil la o petrecere geniala unde domina scena cu o tigara si un pahar de vodka.
     Daca inima mea e bine in secret si in siguranta, gandurile mele nu stiu daca sunt. Inca am dubii daca ar trebui sa le tin numai pentru mine sau sa continui sa le impartasesc undeva ca Facebookul, blogul, livejournalul, povestile mele. In ultimul timp sunt multe lucruri in care gasesc inspiratie, pana si frigul de la mine din camera si lipsa de iesit afara ma inspira. Acum, am in permanenta mainile reci si simt nevoia sa plang non-stop si ma simt atat de vulnerabila si cu garda jos ca imi vine sa fug si sa ma ascund intr-o gaura de sarpe sau un seif.
     O sa supravietuiesc. Chiar daca poate nu pare, am incredere in mine, am incredere in oamenii importanti din viata mea, am incredere in el. Everything's safe. But secret, well, not anymore.

PS: Nothing to say. Just...be happy with her if it's for real. If it's just for a few weeks, then have fun. I'll be here, still waiting.

I guess I'll never get my heart back...

     “If he loved you with all the power of his soul for a whole lifetime, he couldn’t love you as much as I do in a single day.”

     Wuthering Heights sau La Rascruce De Vanturi este unul din filmele mele preferate si una din cartile mele preferate. Sunt atatea lucruri in cartea aia care ma fac sa cred ca dragostea adevarata exista, ca o sa am si eu parte de ea si ca o sa fie impartasita. E vacanta de iarna si s-au intamplat multe inaintea ei. Au fost multe lucruri spuse si unele care trebuiau spuse, n-au fost. Am vorbit cu el si nu-mi vine sa cred ca un lucru atat de neinsemnat m-a afectat atat de mult. Simplul fapt ca mi se adresa si ca se uita la mine, mi-a facut inima sa-mi bata mai tare si nu stiam ce sa spun. Stateam cateva secunde, minute ca sa zic un cuvant sau doua. Tremuram din toate incheieturile de emotie, care a patruns pana in maduva oaselor, care s-a scurs si e una cu sangele. 

     Imi vine sa ma duc direct la el si sa-i spun din nou ca-l plac, netinand cont de consecinte. Are prietena si probabil m-ar refuza inca dinainte s-apuc sa deschid gura. Toate gandurile care-mi trec prin cap, toate lucrurile pe care-as vrea sa i le spun sunt numai din cauza unui film stupid pe care l-am terminat in nici doua zile. La fiecare faza romantica sau in care protagonistii erau doar ei doi si el ii spunea chestii "cheesy", eu incepeam sa plang. Sensibilismul meu de obicei e dublat de sarbatori, adaugandu-se si tot ce s-a intamplat, care nici macar nu se poate numi intamplare, mai ales cum eu fac sa para ceva extrem de important, adaugandu-se si faptul ca pe 25 decembrie s-au facut 2 ani si 4 luni de cand simt ceva pentru el, adaugandu-se si toate celelalte probleme, sensibilismul meu a fost dus la maxim. La cea mai mica faza emotionanta incep sa plang. 

     Si urasc cum suna totul de parca ar fi scris de o fana obsedata si urasc ca iar sunt eu si urasc ca mi se duce puterea incetul cu incetul si urasc ca ma gandesc atata la el cand nici macar nu mai vreau asta. Ce rost are sa tin la cineva care nu-mi impartaseste sentimentele? Ce dracu'?! Abia stie ca exist, ce sa mai zic si de impartasitul sentimentelor. He may be out of my league. He just seems so far, far, far away right now, but yet so close, so close that I can almost touch him. And yet, it's forbidden. 

PS: This song constantly reminds me how stupid I was to confess that way. Although, I don't think I'd change anything if I could go back in time. If it's meant to be like this, I have no right to change it, only wait and see what will happen next, if there'll be an "us" or not. Merry Christmas and I do care about you and I am in love with you and I do have feelings for you and I don't think I can find any more ways to say it. 

Cine-i fata asta?

     A trecut o luna, pot spune ca prea repede. Il vad in fiecare zi si ma omoara asta. Am inceput sa detest faptul ca ma transform. In interiorul meu sunt atatea conflicte. Tin la Seth, dar acum a mai aparut cineva in viata mea. E foarte dragut si simpatic, dar nimic mai mult. Ma simt bine alaturi de el, dar e mai mult ca un frate pentru mine. Ma distruge sentimentul pe care-l am la sfarsitul zilei dupa ce-i vad pe amandoi. E trist si deprimant, dar in acelasi timp ma face sa ma simt bine si fericita.  

     Seth e ciudat. Nu stiu ce sa mai cred despre el. Se uita la mine mereu si nu mai suport chestia asta. Imi vine sa ma duc pur si simplu la el si sa-l lipesc de un perete si sa-l sarut. Am stat de cateva ori cu el si nu stiam cum sa-mi stapanesc inima. Batea atat de tare, incat am crezut c-o sa am nevoie de o ambulanta. Ma face sa simt ca traiesc. Ma face sa ma simt om si ador asta. A facut cateva faze la liceu si ma face sa ma indragostesc de el din ce in ce mai mult, desi nu e nimic special. El o sa fie moartea mea, dar in acelasi timp salvarea mea. 

     Din cauza lui si a altor factori, cum am mentionat si mai sus, ma transform. Am devenit mai rece, mai indiferenta. Desi inca sunt emotiva si simt chestii pe care n-ar trebui sa le simt, am reusit sa controlez tot. Imi este mult mai bine. Simt in sfarsit ca am putere, ca pot face orice. Am incredere in mine, sunt mai optimista, dar in acelasi timp realista, dar in acelasi timp visatoare. Am incredere in norocul meu, care si-a dovedit prezenta in viata mea in ultimul timp. Finally, I can say, I know everything's gonna be alright, because I'm gonna make sure it's gonna be that way.

     Stiu ca e destul de departe de ce pun eu de obicei, dar melodia asta ma obsedeaza in ultimul timp si nu pot sa mi-o scot din cap. Partial e adevarat. Mi-e sete de Seth. Daca l-as avea pe el nu mi-ar mai trebui nici apa, nici mancare, nici somn, nici nimic. Ar fi el si doar asta ar conta. Am fi noi...

PS: Hey, baby! Missed me? I guess you did. You keep staring at me and that scares the shit out of me because I don't know what to do. But don't worry! I'm stronger now and I can fight back, so prepare yourself. I'm not gonna go easy just because it's you.

Ucigasa de muste.

     Azi am ucis 30 de muste. Am avut multa energie si m-am simtit extrem de bine. Am ascultat muzica si am dansat intruna, iar cand am ajuns acasa, am vanat muste. Erau o gramada la mine in camera si deja ajunsesem la capatul puterilor. Ma saturasem sa ma tot deranjeze dimineata sau cand mi-era somnul mai drag, asa ca le-am omorat una cate una, dar au fost si exceptii - gen cazul in care am omorat sase dintr-o lovitura.

     In alte cuvinte, mi-e frig. Am mainile inghetate, desi stau la calculator, la mine in camera unde se presupune ca e cald. Ma uit iar la pat si vad ca e gol si iar imi aduc aminte tot haosul din capul meu. Imi vin in minte din nou toate ideile si toate gandurile legate de el, legate de ei. Am tot incercat sa-mi dau seama de ce toata lumea imi cere sa spun adevarul. Eu, una, nu vad diferenta. Poate doar ca nu mai imi incarc constiinta degeaba, dar altfel, nu-mi pot da seama ce rost are cand oamenii oricum au aceeasi reactie chiar daca sunt sincera sau nu. Tot atat de revoltati/deranjati/dezgustati/uimiti/nervosi/etc. sunt. Hotarati-va, fratilor! Vedeti?! De-asta stau 15 ore sa calculez ceea ce spun pentru ca nu stiu care va fi reactia voastra si fac o mie de scenarii in capul meu si obosesc degeaba, cand pe voi nu va doare decat faptul ca am mintit/am fost "prea" sincera. Chiar nu va ganditi eu prin ce trec cand nici macar nu stiu ce sa fac sa va multumesc? Si da! Mie spre deosebire de voi imi pasa si de cei din jur si nu ma gandesc numai la mine. Si scuzati-ma daca sunt "prea" sincera, uneori, nu exista moduri placute/dragute prin care sa spui anumite lucruri. Si chiar daca gasesc un mod, va faceti ca nu stiti, ca nu va dati seama si va asteptati sa o spun de-a dreptul.

     Ce pot sa mai zic? Va las sa "savurati" melodia, iar eu o sa ma duc sa ma vindec si in acelasi timp sa-mi verific si orga. Nu exista numai ucigasul de muste in orasul asta, dar si cea care incearca sa-mi omoare orga. Din fericire, o sa paraseasca taramul celor vii, inaintea frumosului instrument cu clape.

PS: Hello? Are you still there? I swear I can't see you through all this smoke. Scream! Shout! Yell! Say anything and I'll be there. I promise and this is the only one I'll keep.

Scrisoare catre Seth.

     Am inceput sa citesc ficuri din nou. Aseara si azi m-am simtit fericita. Mi-a revenit speranta si m-am gandit iar la el ca fiind parte din viitorul meu. Am dormit azi la pranz si am avut un vis stupid, dar m-am trezit tremurand. Am visat serpi si erau multi. Erau vipere cu corn. Mi-era frica si speram ca el va fi cel care ma va salva. Azi s-a uitat la mine si iar ma copleseste doar actiunea asta atat de simpla si neinsemnata. Nu stiu daca ma afecteaza neaparat faptul ca imi acorda atentie sau felul in care se uita la mine, cu zambetul ala pe buze pe care as vrea sa-l inlatur printr-un sarut.

     Zilele trecute am scris ceva, dar imi este prea lene sa transcriu si sa revizuiesc schita ca s-o transform in ceva mai bun. O s-o fac intr-o buna zi. Probabil maine, probabil peste un an. Ramane de vazut. Pana atunci, am o idee de ceva timp pe care vreau s-o pun pe "foaie".

" Draga Seth,

     Imi pare rau ca nu pot sa-ti spun pe nume aici, dar crede-ma, chiar si asa, fiecare litera a numelui tau e perfect imprimata in mintea mea si nu cred ca o sa se stearga prea usor. Ma indoiesc ca stii prea bine cine sunt. Probabil te gandesti "Doar o tipa din liceu...". Asta si sunt pentru tine, dar tu pentru mine esti mult mai mult. As putea sa insir aici pana m-ar durea degetele si s-ar toci tastele, dar n-o sa spun absolut tot.

     In primul rand, tu insemni mai mult pentru mine decat ar putea unii sa-si imagineze. "E trecator." au spus ei. Au trecut deja 2 ani si inca te plac. Observ cat de trecator e. Inima mea inca bate la fel de tare ca atunci cand te-am vazut prima data. Am crezut ca am eu o problema si trebuie sa vad doctorul, dar dupa ce ai trecut tu pe langa mine si mi-am dat seama ca doar atunci inima mea o ia razna, am stiut ce este. Am stiut ca nici macar cel mai bun doctor din lume nu m-ar putea ajuta.

     In al doilea rand, as fi in stare sa fac multe. Daca o mie de ingeri ar fi impotriva ta si ar vrea sa-ti ia viata, stiu ca as fi in stare sa le-o dau pe-a mea. Stiu ca n-as simti nici macar pentru o secunda frica de moarte, atata timp cat ar insemna ca te pot ajuta. Si desi spun toate astea. Si desi par doar povestile si aberatiile unei pustoaice de 17 ani care se presupune ca nu stie ce vrea, ca nu stie cu ce se mananca viata. E degeaba. Cu ajutorul tau am ajuns sa ma cunosc mai bine decat am facut-o in toti aia 15 ani inainte sa te intalnesc. Am atatea intrebari si vreau sa-ti spun atatea lucruri.

     Ma intreb zilnic, oare fata pe care o placi stie cat de norocoasa e? Se simte la fel de bine cum m-as simti eu daca te-ai uita la mine cu ochii aia caprui si mi-ai zambi? Ma intreb ce gust au buzele tale. Ma intreb daca si tu gandesti la fel ca mine. Ma intreb daca macar pentru cateva secunde ti-a batut si tie inima tare atunci cand m-ai vazut. Ma intreb cum te-ai simti daca te-ai vedea prin ochii mei. Ma intreb ce ai face daca am sta amandoi singuri o ora intreaga in spatele salii de sport. Ma intreb ce ai face daca ti-as zice iar ca te plac, doar ca de data asta fata in fata. Ma intreb cum ar fi daca as putea sa scap de regrete si sa am curaj sa ma apropii de tine. Ma intreb ce parere ai despre mine. Ma intreb prea multe.

     Chiar daca nu o sa ajung niciodata sa fiu cu tine, chiar daca o sa ajung, chiar daca o sa-mi dau seama in sfarsit ce gandesti, chiar daca nu o s-o fac, sper sa fii fericit. Sper sa ai parte de tot ceea ce iti doresti si sa nu fii niciodata ranit. Sper sa nu treci niciodata prin ce trec eu acum. Nu e usor sa-ti bata inima pentru o singura persoana si sa n-ai curajul sa-i spui, dar in acelasi timp sa nu poti sa vezi pe nimeni altcineva. Nici daca as vrea si oricat as incerca, n-as putea sa plac alt baiat cum te plac pe tine. Esti diferit. Nu esti ca ceilalti. Te-ai mentinut pe locul I si i-ai inlaturat pe altii. I-ai batut, i-ai distrus, i-ai aruncat la pamant si ai pus stapanire pe toata inima mea.

      Acum, m-am obisnuit cu tot. M-am impacat cu tot si nu sunt sigura daca mai vreau sa te uit sau nu. Si asa am mai incercat si n-am reusit. Decat sa ma consum degeaba, mai bine imi pastrez energia si te pastreze pe tine, imperfect in ochii lumii, dar perfect in ochii mei. Poate o sa-ti mai scriu. Poate asta nu e ultima scrisoare. Sunt sigura ca o sa mai fie si altele. Pana la urmatoarea, ramai cu bine.

                                                                                                              Forever yours, Tina.

PS: Baby, I think you do know about how I feel, but you just want to see what I'm going to do next. It's enterntaining, isn't it? Eu, agitandu-ma. Tu, fumand calm o alta tigara si aratand ca nu-ti pasa. Sau poate..."

O sa-mi treaca cand o sa se afle cat inseamna infinitul.

     Si miezul noptii ma prinde din nou la calculator, cu geamul deschis si infrigurata. Chiar daca am tremurat si am tremurat si am tremurat si am vrut sa ma bag in pat, n-am facut-o. Am lasat geamul deschis si aerul rece parca m-a mai trezit. Azi am simtit pur si simplu nevoia sa ma plimb singura, fara nimeni cunoscut in jurul meu. Am plecat de la liceu si am mers in parc. Am stat ceva pe-acolo si m-am relaxat. Am privit apa. Era asa linistita. A mai calmat haosul din mine. Soarele a stralucit prea tare. M-a orbit.

     Cred ca am racit din nou. Abia imi trecuse. Acum iar ma doare gatul si iar stranut intruna. Incerc sa ma vindec. Joc Heroes 3 non-stop si ascult muzica. Da-le-ncolo de pastile. N-am nevoie de asa ceva. M-am saturat de paracetamol si coldrex. Nu ajuta prea mult. Asa cum nici gandurile pozitive nu m-ajuta pe mine. Degeaba imi spun "Lasa, o sa fie bine." si fraze de genul. Nu functioneaza. Ca sa mearga, probabil trebuie sa si cred ceea ce spun. Eu nu cred.

     Azi am scris iar. Am progresat. N-a mai murit nimeni si au ramas impreuna. Daca in viata mea nu sunt finaluri fericite, macar acolo sa fie. Nu mai am stare. Mi-e somn, dar nu vreau sa dorm. Stiu ca o sa trebuiasca sa ma pun iar in patul ala care mi se pare prea mare. O sa fie rece, chiar daca o sa am patura. O sa ma detasez iar de realitate si o sa visez lucruri care oricum n-o sa se adevereasca. Mintea mea o sa ma amageasca, asa cum face de obicei. Uneori regret ca am imaginatia asa bogata si fiecare cuvant, il transform in propozitie. Propozitia devine o poveste, iar povestea o imagine. Nu mai vreau sa vizualizez perfect anumite persoane de fiecare data cand inchid ochii. Nu pot sa stau linistita nici macar o secunda. Si chiar daca ma simt asa, sunt obosita. Deja am incetat sa ma mai zbat. O fac degeaba. O sa fiu pur si simplu trecatoare prin viata. E mai usor asa. O sa ma fac ca nu vad, nu aud, nu simt. Asa e cel mai bine.

    

     Maine o sa incerc sa postez ceva mai optimist. Nu promit nimic. Nu e genul meu si nu o sa fie niciodata.

PS: I hate it. I hate the way I see your face every time I close my eyes and every time I open them. I knew my house is haunted, but why does it have to be you? Go away! Leave my dreams alone! Get out of my mind! Get out of my heart! Just leave...

Desi nu esti aici, te am in fata.

     Aveam de gand sa scriu altceva, dar nu pot. Mi-am dat seama ca tin la unele persoane mai mult decat credeam ca tin, pana si prietenii spunand asta. Am schimbat melodia azi. Ascult pe repeat "Vescan - Pasari Calatoare". Ma omoara melodia, dar si bratara pe care nu pot s-o dau jos de la mana. Dupa dus, am venit la mine in camera si am inceput sa plang. Sora mea tot rade de mine, sustinand ca fapta mea e strigatoare la cer, ca ea n-ar fi facut asta. Nu stiu daca pur si simplu ma ia peste picior sau e serioasa. Oricare din alea doua ar fi, nu-mi pasa. Acelasi efect il are asupra mea. Asta seara iar n-o sa pot sa dorm. Abia incepusem si eu sa ma simt mai bine, iar acum o sa stau din nou pana dimineata incercand sa inlatur gandurile, sa-mi eliberez mintea, poate-poate mi se duce si durerea de cap.

     Nu mai stiu ce sa zic. Pentru prima oara dupa atatea zile, am ramas fara cuvinte. Nu mai pot gandi cum trebuie. Nu mai pot face nimic cum trebuie. Mintea si trupul sunt obosite. Toata energia s-a dus. Sunt secatuita de puteri. Nu mai stiu ce sa fac. Durerea s-a dublat. Am mai vorbit cu Han si cu fiecare cuvant, ma simteam si mai vinovata si mai ranita si mai singura si mai departe de starea de bine. Daca as stii cat sufera, i-as lua toata durerea, as dubla-o si as suporta-o eu. Sunt deja obisnuita, desi de fiecare data ranile se adancesc si sunt mai greu de vindecat.

     Stiu ca este vina mea totul si e iremediabil. Imi pare rau, desi scuzele nu inseamna nimic, e tot ceea ce pot face acum. La altceva nu ma pot gandi, in afara de amintiri scufundate in lacrimi.

PS: I'm tired. If this is love, then take it back. I can live without it just fine.

Sentimente contradictorii.

     "If you love something set it free. If it comes back, it's yours. If it doesn't, it never was.". I wonder if it's true, if it applies in real life too or if it's just another quote someone said and people just thought it was cool enough to write it on walls.

     Am crezut ca s-a terminat, dar iar imi este rau. Iar ma doare capul (desi este foarte posibil sa fie de la alea doar 5 ore dormite), iar stranut intruna si incepe sa ma ia durerea de gat. Si o sa ajung din nou sa ma chinui cu o raceala nenorocita si cu o durere in piept care nu vrea sa-mi dea pace. As vrea uneori pur si simplu sa-mi smulg inima din piept si s-o tai in mii de bucatele ca sa nu mai aiba altii ocazia s-o faca. Daca as putea as inconjura-o cu sarma ghimpata si garduri electrice si cutite si fortarete cu miile ca sa nu ajunga nimeni la ea, in afara de cei care cred ca merita.

     Lacrimile m-au parasit si ele. Sunt doar eu, intunericul si o melodie ce se-aude-n surdina. E geamul deschis. E liniste. Simt ca innebunesc. Pentru prima oara dupa atata timp, singuratatea mi se pare greu de suportat. Si nu ma refer la singuratate ca fiind eu inconjurata de oameni. Nici o mie de persoane nu ar putea sa ma faca sa-mi revin. Intunericul se extinde si abia de mai e vreo alta lumina in camera in afara de cea de la monitor. Mereu mi-a fost frica de el. Ma sperie. Nu stiu ce se poate intampla cand e lumina stinsa si sunt doar eu si o patura rece. Nu stiu ce monstru ar putea veni sa ma devoreze.

     In seara asta am nevoie de o imbratisare. Am nevoie sa adorm in bratele cuiva. Am nevoie sa ma simt in siguranta. Pacat ca nu este posibil. Nu are cine sa vina. Nu are cine sa stea. Nu mai e nimeni care sa ma suporte. Nici eu nu ma mai suport. Ma simt de parca as avea mainile patate cu sange si nici macar n-am comis o crima. Ma simt ca ucigasul care ar vrea sa invie victima si sa scape de puscarie, realizand ca ceea ce a facut e gresit.

     Vreau sa ies afara. Vreau sa ma duc pe faleza si sa stau doar intr-o camasa si costumul de baie. Vreau sa privesc marea si sa ma pierd in ea cand nu mai e nimic altceva de facut. Vreau sa imbratisez valurile si sa le las sa ma poarte departe. Vreau sa plutesc si sa simt apa rece ca gheata cum imi sfasie pielea, de parca cineva ar lasa taieturi cu precizia unui doctor. Vreau sa ma prinda rasaritul uda pe o piatra, cu vantul in par si lacrimi in ochi, cu nisip sub unghii si scoici sparte sub talpi, cu pielea mirosind a vara pierduta incercand sa salvez ce era deja pierdut demult.

PS: Si poti sa pleci departe, n-o sa te caut oricum c-ai dat foc inimii mele si-ai lasat-o doar scrum.

Going through changes.

     Soarele a stralucit toata ziua. A fost frumos afara, dar mie tot frig mi-a fost. Aceeasi raceala care ma chinuie de cateva zile. Nu stiu daca e de bine sau de rau. O fi din cauza ca se apropie sfarsitul lumii. Nu cred in el. Cred doar in sfarsitul meu.

     Incet, incep sa-mi revin, dar sfarsitul nu o sa astepte ca eu sa-mi pregatesc armele si sa lupt impotriva lui. A facut asta de prea multe ori si m-a lasat sa castig chiar si atunci cand nu aveam nicio sansa. Cred ca s-a saturat si el. Acum il vad venind cu tot ce are ca sa ma distruga. Dar oare el stie ca deja nu mai e nimic de distrus? Chiar daca imi revin fizic si imi trece ameteala si durerile de cap si durerea de gat si tot, in interior ranile sunt prea adanci, prea vechi, speranta e praf si pulbere si din pacate nu e ca pasarea Phoenix. Nu o sa reinvie.

     M-am refugiat in muzica, dans si scris ca de obicei. Azi mi-am revenit din starea de fantoma trecatoare prin viata, numai dupa ce am aprins mp3-ul si am inceput sa dansez. In toate orele am meditat si am scris. M-am simtit mai bine din cauza asta. Am simtit de parca s-a mai dus din fumul ala dens din jurul meu. I-am vazut asa si pe cei din jurul meu. Prezenta lor langa mine ma deranjeaza, ma incomodeaza, iar conversatiile cu ei nu ma ajuta, nu ma schimba. Nu vreau sa ma mai intrebe daca sunt bine. M-am saturat de asta. Se ingrijoreaza fara rost. Eu oricum o sa raspund doar cu "da" si "sunt bine". Nici n-as putea spune altceva. Durerea asta si gandurile negre sunt doar pentru mine. Au si ei problemele lor, nu trebuie sa le ia si pe ale mele.

     In timp ce meditam, am dat peste un gand, o intrebare care nu mi-a dat pace inca de dimineata si uite, acum e seara si tot la ea ma gandesc. "Oare mi-ar fi mai bine daca l-as uita pe Seth? Oare in adancul meu vreau sa-l uit sau inca e sentimentul ala de parca as fi lasat ceva neterminat?". Intrebari de genul mi-au bantuit mintea azi. Nu stiu cum sa raspund la ele, dar oare sunt intrebari la care trebuie sa raspund? 

     M-am gandit sa iau o pauza de la tot. O sa continui sa scriu, dar mai intai trebuie sa incep tema la mate. De terminat, stiu ca n-o s-o termin vreodata. O sa ma joc iar Heroes 3, in timp ce ascult muzica. O sa stau iar sa ma gandesc si o s-o fac mai mult decat trebuie. O sa...Nu mai stiu. 

PS: Baby, I missed you today. Did you miss me too? I wonder...Do you feel the same way I do? I need you, but do you need me too? I wish...I just do.  

    

Visele ucise de cosmaruri.

     Blogul asta o sa devina un obicei prost. De fiecare data cand se intampla ceva, postez. Intr-un fel ma amuza si ma face sa ma simt bine. E un loc unde sa ma descarc si mai ales prin ceva ce-mi place, prin scris. E tarziu si ar trebui sa dorm la ora asta, dar nu pot. Inca ma doare gatul si sunt ametita si mi-e somn, dar nu pot sa dorm si nu vreau. Nu-mi pasa ca maine o sa fiu un zombie, trebuie sa stau.

     Verisoara mea m-a pus pe ganduri dupa ce mi-a adresat cateva intrebari si fraze, gen "De ce ai facut-o?", "Pana la urma la care tii mai mult?", "Ti-a pasat macar de Han?", "De ce suferi atat? Tu te-ai despartit de el.". Am incercat sa raspund la toate si totusi in mare parte n-am fost multumita de raspunsuri. Am tinut la Han. Da, chiar am tinut si inca tin. M-a durut sa ma despart de el si inca doare. Ranile se vindeca greu. Azi nici la Seth nu am mai putut sa ma gandesc. Am fost prea ocupata incercand sa sortez sentimente si ganduri, dar esuand.

     E ultima postare pe seara asta. O sa ma duc in pat si o sa simt iar raceala aceea insuportabila. Nu stiu cum o sa reusesc sa adorm si asta seara. E mai frig decat ieri, cel putin din punctul meu de vedere. Ma intreb cat o sa dureze starea asta. Mi-e asa frica incat imi vine sa ma rog de verisoara mea sa doarma cu mine, dar stiu ca nu va fi la fel. Nu va fi aceeasi caldura. Nu va fi aceeasi mana intr-a mea. Nu va fi... Sfarsitul e aproape. Il simt. Asta seara cu el o sa dorm. El o sa ocupe perna de langa mine si o sa fie mai frig ca niciodata, chiar daca o sa fim amandoi sub patura. Amintirile nu ma incalzesc deloc. Sfarsitul le-a luat toata caldura si nu vrea s-o imparta cu nimeni. Tot ce a ramas e gheata si pentru ca tot vine iarna, n-o sa se topeasca prea curand.

PS: Can't you just let me live in peace? If you don't want anything to do with me, then stop this! Set me free and let me forget you. I'm begging you...

Sometimes it lasts the love. Sometimes it hurts.

     Si uite cum vine si a doua postare. Ca de obicei, nu ma tin de promisiune sau poate o s-o fac. Nu e inca trecut de miezul noptii, nu e inca luni. Ascult pe repeat "Cumicu - Pahare Murdare" si ma gandesc de ce inca simt nevoia sa port bratara de la Han. Azi am iesit in oras cu sormea si vara'mea si nu stiu daca e obisnuita sau altceva, dar am pus pe mana si bratara de la el. Ma uitam la ea si mi se elibera mintea. Nu mai auzeam nicio voce disperata strigand in capul meu sau corul de plansete.

     Nu stiu ce sa mai fac. Imi vine sa scriu incontinuu, sa umplu foaia. Lacrimile mi s-au dus toate. Nu mai am nici putere sa plang, desi stiu ca asta e ceva temporar. Sigur o sa se intample iar ceva. Sigur o sa ma gandesc eu iar mai mult decat trebuie si aia o sa fie iar ultima picatura si o sa stau iar in pat tremurand toata sub patura rece, chinuindu-ma sa sterg lacrima dupa lacrima.

     Uneori ma intreb daca sunt masochista sau ceva. Mi-am dat seama azi ca fara sa vreau ma gandesc la chestii din trecut. Pur si simplu ma uit la ceva si ceva-ul ala imi aduce aminte de anumite momente. Intr-un fel ma incanta asta, pentru ca 90% din momentele care-mi vin in minte sunt fericite. Ma simt ciudat sa ma gandesc la doi baieti in acelasi timp. Azi era iar un haos total in capul meu. Ma uitam la cer, il vedeam pe Seth zambind cu gropitele alea care-l fac sa para un print din povesti care radiaza mai puternic ca soarele. Ma uitam in jos la gradina si la trandafiri, vizualizam perfect de parca ar fi fost ieri momentul in care am primit de la Han primul trandafir. Nu mai inteleg nimic. Cred ca am nevoie de un manual de instructiuni.

     Asta seara trebuie sa ma culc devreme, dar de ce creierul meu ma indeamna sa stau pana dupa miezul noptii? Ar trebui sa ma trezesc la sase maine. Vreau sa mai vorbesc cu Han. Nu stiu de ce simt ca sunt chestii pe care ar fi trebuit sa le spun si totusi nu le-am spus. Si totusi...nu stiu care sunt acele chestii. Pur si simplu simt ca n-am spus tot. Ce-ar mai putea fi de spus?

     Melodia asta m-a omorat azi. M-am dat iar pe hip-hop. Mi-era dor. Cred ca nu prea mi-a priit atata muzica coreana. Cel putin in perioada asta, nici n-as putea sa ascult altceva. Nu m-ar ajuta. Simt ca doar muzica ma mai poate salva de tot ce-nseamna sentimente si dragoste si ei. Muzica. Scrisul. Dansul. Doar pentru ele mai traiesc.

PS: I'm sorry, baby. I like you. I care about you. I would do anything you'd ask me to. But there's Han. I can't sort out my feeling for him. I'm sorry. I don't know how.

Vorbele ranesc adanc.

     Promisiuni, sperante, vise...Un singur cuvant il pot lega de toate trei: spulberate. Nu mai vreau sa sper. Nu mai vreau sa ma complic. Nu mai vreau sa promit. Nu mai vreau sa visez. Nu mai vreau sa iubesc. Nu mai vreau nimic. Se stie ca de fiecare data cand incep ceva, are un final defect. Nu pot face nimic bine. Inima mea e stricata. Creierul meu e de neoprit. Totul a luat-o razna. Lacrimile curg incontinuu si nu e nimic ce pot face. Am incercat sa opresc, sa dau shutdown, dar n-a mers. Am incercat sa plac pe altcineva, sa fiu cu altcineva, sa nu ma mai gandesc la el si nu merge si nimeni nu pare sa inteleaga ca nu e ceva ce pot controla. Daca as putea sa fac ce vreau, as fi scapat de mult timp de ceea ce simt pentru Seth. Dupa prima luna as fi aruncat totul la gunoi pentru ca era clar ca nu se merita.

     Ma simt groaznic. Am revenit din nou la starile prin care treceam cand eram a 9-a. Vreau pur si simplu sa fiu singura, sa tin pe toata lumea la distanta. Nu stiu pe cine as mai putea sa ranesc. Nu stiu daca o sa fie iar o persoana la care tin mult sau cineva caruia nu-i acord chiar atat de multa importanta. In ambele cazuri o sa ma doara si pe mine. Toti cred ca pentru mine e extrem de usor sa arunc totul deoparte si sa nu privesc in urma, dar oare ei au trecut vreodata prin asta ca sa stie ca e mai dificil decat pare?

     Nu stiu ce sa mai simt. Nu stiu ce sa mai cred. Nu mai vreau vorbe. Nu mai vreau dragoste. Nu-mi mai trebuie. Doamne, daca existi acolo sus, te rog, ia tot ce inseamna sentiment in mine si distruge. Nu mai am nevoie de asa ceva. Durerea e atat de mare, incat nu se merita. Nu se merita trei clipe de fericire pentru alte 1001 de nopti pe care le petrec in camera mea plangand pana dimineata, intrebandu-ma ce sa fac, daca e corect ce am de gand sa fac si tot asa. 

     Am o intrebare: poate sa-ti fie franta inima, daca e deja distrusa? Aseara, nu stiu, dar am simtit o durere in piept. Mi-era deja rau. Eram ametita, abia ma tineam pe picioare, ma durea capul, mi-era somn, dar oricat incercam sa adorm, nu reuseam. Nu stiu acum daca era de la cum ma simteam sau de la lacrimile care nu vroiau sa se opreasca. De ce sunt atat de sensibila? M-am saturat sa incep sa plang si la cele mai insignificative chestii. Daca as putea sa ma schimb, as face-o! As place pe cu totul altcineva, dar in acelasi timp as deveni o persoana rece. Nu mai vreau sa-mi pese. Nu mai vreau sa am constiinta. Nu mai vreau sa ma gandesc oare cum s-o simti persoana de langa mine. Nu mai vreau sa ma mai gandesc la altii mai presus decat mine. De ce nu pot sa fiu si eu egoista? De ce?! 

     Nu stiu azi-noapte la ce ma asteptam. Speram, dar nici macar eu nu stiu la ce. Stiu doar ca acolo in adancul inimii, doream ceva. As vrea sa pot da timpul inapoi. As vrea sa schimb totul. Daca as stii care e viitorul, n-as mai face ce-am facut. Nu as mai intra la acelasi liceu si m-as duce unde a vrut mama. In vara dintre clasa a 10-a si a 11-a as sta acasa si nu m-as duce la nicio petrecere si nici la mare. Nu mi-as mai face prieteni si as rupe toate legaturile. M-as pastra doar pe mine, inchisa intr-o cutie, pentru ca stiu ca nu merit mai mult si nu vreau mai mult. Mi-e frica de ce sunt inconjurata. Mi-e frica pentru ca stiu ca atunci cand ii ranesc pe altii, ma ranesc si pe mine, pentru ca mereu incerc sa vad lucrurile si din punctul lor de vedere. Mi-e frica de tot. Mi-e frica de viata. Mi-e frica sa mai fac vreun pas in afara camerei. Mi-e frica sa mai fiu eu. Mi-e frica...

     Imi cer scuze celor pe care i-am ranit in trecutul indepartat si cel apropiat. N-o sa se mai intample pe viitor. Sper sa fiti fericiti in continuare si fara prezenta mea constanta in apropierea voastra. Eu o sa supravietuiesc. Sper...

PS: You're an asshole, but I hope you'll find happiness. I'm fine as long as I see you smiling. I don't care if I die, if I get hurt. I'm already used to it. I'm just a ruin and ruins are already at the end of their lives. They are destroyed and laying on the ground with no hopes, promises or love.  

Dezamagire. Dragoste. Greseala. Disperare. Dispret.

     A trecut si vara asta si mi-a lasat un gust amar. N-am avut timp nici sa respir. Mare, munte, petrecere, dezamagire, dragoste si tot asa. Nici nu stiu de unde sa incep sa povestesc. In momentul asta este un haos total in capul meu. De cateva zile nu mai pot gandi cum trebuie. Sunt confuza si ma simt de parca as fi intr-un club, inconjurata de fum, incercand sa gasesc iesirea, dar nereusind de fiecare data. Am ajuns in starea asta dupa prima mea relatie si spre surprinderea unora, s-a intamplat sa am primul meu prieten inainte de facultate (Cristina taci!).

     Totul a inceput intr-o zi de iulie, mai exact 21. In saptamana aceea tocmai ma intorsesem de la mare si eram suparata pe Cristina, din cauza a ceea ce se intamplase, ceea ce facuse, ceea ce spusese, tot. Ne-am dus la ziua unui prieten si acolo l-am intalnit pe Han. Nu stiu cum de s-a intamplat, dar de cand am intrat in camera la el m-am uitat. Nu mi-a batut inima, nu mi-au transpirat mainile, nu tremuram, dar pur si simplu imi venea sa zambesc. Nu stiam ce vreau (nu ca acum as stii), nu aveam de gand sa fac nimic. In schimb, prietena mea Cristina, n-a ezitat niciun minut. Cand zorii se iveau, ea cu el impreuna dormeau (am facut si rime. Nu de alta, dar nu stiu cum as fi putut sa fac asta sa sune bine). Ce-i drept, n-o sa mint. M-am simtit ca dracu cand am vazut-o cu el. Ma gandeam "Nu ii este de-ajuns unul?", "Cati are de gand sa ia?" etc.

     Whatever, curand am trecut peste si m-am gandit "La dracu, he's just a boy. Mai mult ca sigur o place pe ea. Care ar fi sansele?". Si pe langa aceste cuvinte, in mintea mea mai era o intrebare "Il plac sau nu?". Nu puteam sa-mi dau seama de acest lucru si mai bine de cateva zile a fost o dezbatere continua in capul meu. Raspunsul final a fost "Da.". Mi-am dat seama de asta cu o zi sau doua inainte sa plec la munte cu ai mei. Facusem o strangere, la care desigur venise si el. In seara aia ne-am sarutat si a fost exact asa cum visasem si el fusese asa dragut, perfect. Tot drumul pana la cabana, am dormit in reprize. La inceput, abia am putut sa pun capul pe perna. Inima imi batea foarte tare si imi venea sa zambesc incontinuu si numai gandul la ceea ce se intamplase, imi aducea fluturasi in stomac.

     Toata saptamana, cat am stat la munte, am fost un zombie. Dormeam, executam activitatile din program si altele pe langa si atat. De mancat, n-am putut sa mananc nimic. Daca savuram o felie de paine cu inca ceva pe langa pe zi, era bine. Eram nerabdatoare. Vroiam sa-l vad, ceea ce s-a si intamplat la sfarsit de saptamana. Nu cred ca are rost sa insir toate detaliile, pentru ca si acum cand ma gandesc, imi ia foc fata si imi vine sa zambesc. Era exact asa cum visasem. Totul a fost bine pentru o luna si inca noua zile din viata mea. Cred ca asa cum m-am simtit in luna aia, nu m-am mai simtit niciodata. Abia asteptam sa-l vad si pana si cele mai mici si simple chestii ma faceau sa zambesc. Era tot ce mi-as fi putut dori vreodata. N-a facut nimic care sa ma supere si nici macar o secunda nu mi-a gresit. In schimb, eu am fost groaznica. Ma urasc pentru ce-am facut.

     Chiar in ziua cand a avut loc petrecerea de ziua mea, am aflat ca o ora de-a mea se intersecteaza cu ora lui Seth: trebuie sa o facem impreuna, doua clase, a mea si a lui. Blestemata fie clipa in care am citit orarul. Am simtit ca mor. Mi-era asa frica. In toata luna aia fusesem atat de fericita si nici nu puteam cere mai mult. Dar...a trebuit sa se intample asta. Si avusesem eu o banuiala cand eram a 10-a si eram sigura ca o sa se intample. Si s-a intamplat. Tot ce construisem si tot ce simtisem a fost spulberat. Toate visele, toate sperantele, toate sentimentele, tot. Totul a disparut cand am citit orarul. Am crezut ca mor. Ma rugam la ceruri sa nu fie adevarat, dar era. Imi venea sa plang si sa dau timpul inapoi si sa raman blocata pentru totdeauna in weekendul ala in care am fost la mare cu Han.

     La o saptamana dupa ziua mea, s-a intamplat sa-l vad si pe Seth si in cel mai neasteptat moment. Stateam pe o banca cu sora mea si un amic si i-am simtit prezenta. Parca ceva in mintea mea urla "Uita-te in dreapta." si blestemata fie clipa in care am ascultat de gandul ala. Am crezut ca o sa mor atunci si acolo. Nu mai aveam aer si imi venea sa plang si inima imi batea atat de tare cum nu-mi mai batuse niciodata si tremuram toata. Cum am ajuns acasa, am inceput sa plang. M-am simtit vinovata. M-am simtit ca cea mai josnica persoana de pe acest Pamant. Lucrurile s-au inrautatit cand a trebuit sa-l vad zilnic pe Seth. Nu mai ma suportam. Am incercat sa nu ma gandesc. Am incercat sa trec peste. Am incercat sa fug, sa ma ascund, dar am esuat.

     Pe 26 septembrie, am vorbit cu Han. Am stat 10 minute holbandu-ma pur si simplu la ecran. Imi tremurau mainile, abia puteam sa scriu, plangeam si abia vedeam ce tastez. Simteam ca se rup mii de bucatele inauntrul meu, dar nu puteam sa-i fac asta. Dupa ce i-am spus sa ne despartim, cateva ore nu m-am putut opri din plans. A doua zi la liceu, am purtat bratara de la el. Nu stiam de ce o fac, pur si simplu am simtit nevoia. Mi-au fost adresate intrebari si cum am auzit numele lui am inceput sa plang iar. La prima ora pur si simplu ma uitam in gol si ma gandeam cum se simte, ce face. Ca sa fie lucrurile si mai grele, in ziua aia Seth imi arunca niste priviri care ma faceau sa ard toata. Cand am ajuns acasa, am plans iar si asa am tinut-o pana azi. Nu-mi pot da seama ce simt. Doare sa intru pe mess si sa vad ca tace. Peretii urla in jurul meu. Imi dau seama ca am tinut destul de mult la el, dar daca mi-a pasat asa de mult de ce m-am despartit de el? Acum imi pun tot felul de intrebari si strang in mana bratara. Imi trec prin minte tot felul de ganduri de la "As vrea sa fiu iar cu el." pana la "Nu-i pot face asta. Trebuie sa stau la distanta.". Stiu ca daca as fi fost cu el, m-as fi gandit si la Seth si Han nu merita asta. Merita o fata care sa-l placa doar pe el, pentru ceea ce este si ce face. Din pacate, eu nu sunt ea, dar cea care o sa fie, e intr-adevar norocoasa.

PS: Baby, why are you doing this to me? I finally found happiness and you took it away in a second. You're cruel and still, why am I hanging around you, holding onto a thin thread that's going to be cut soon?