Scriu, sterg, scriu din nou si tot asa. Vreau sa fac atatea lucruri si totusi simt ca nu am timp. Mi-e frica sa ma apuc de ceva, de parca nu as fi in stare sa termin acel lucru. E ciudat. De ce m-am schimbat atat de mult? Inainte aveam atata incredere in mine si acum simt ca nu a mai ramas nimic. Sa fie din cauza liceului? Sa fie din cauza lui? Dar cum as putea sa invinuiesc pe altcineva? Este viata mea si eu decid ce fac cu ea. Si chiar si asa, de ce o parte din mine vrea sa creada ca el a avut un rol in asta? Macar de-ar stii...Macar de n-ar mai vorbi fara sa cunoasca sau mi-as dori macar sa incerce, sa isi puna intrebarea "Oare cum este ea?", dar ca de obicei, ma astept la prea multe. Sper, dar degeaba. Stiu ca e o pierdere de timp, dar nu ma pot opri. Mereu ma gandesc la situatiile acelea in care o persoana e indragostita de cineva si cand acele sentimente dispar, acel cineva se indragosteste la randul lui/ei de persoana care l-a iubit/a iubit-o. Nu vreau sa se intample asta.
Incep sa cred ca asta este cel mai dificil an de pana acum, desi pe multe planuri o duc bine. Cu parintii ma inteleg, persoanele la care tin s-au inmultit si am gasit prieteni exact unde nu ma asteptam, am revazut persoane care credeam ca m-au uitat deja, primul semestru l-am terminat cu media la care tintisem (peste 9.50), dar chiar si asa, tot nu ma simt multumita. Chiar si asa, tot ma simt singura. Si nu este genul acela de singuratate in care nu ai cu cine sa vorbesti, nimeni nu te-ntelege, toti te ignora. Este acelasi gol din inima. Simt ca am o gaura in piept care nu poate fi acoperita. Nu stiu daca mai tin la el, daca il mai plac asa de mult cum il placeam la inceput sau daca doar m-am obisnuit cu sentimentul de a-l place stiind ca n-o sa ajung vreodata la el si ma omoara pe dinauntru si nu stiu ce sa fac si toti imi spun sa-l uit, dar este usor doar sa vorbesti. Nu esti in pielea persoanei respective si nu simti ce simte ea. Fiecare e altfel. Unii pot place o persoana si cand acea persoana nu arata interes, ei deja sa o uite si sa nu le mai pese. Dar mai sunt si persoane ca mine (probabil masochiste) care plac pe cineva, indiferent de situatie. M-a refuzat o data si am ajuns si eu sa ma intreb daca chiar sper la scenariul ala in care ca prin minune se indragosteste si el de mine. Si ce o sa fac? O sa sper, o sa-mi hranesc visele degeaba, o sa-l intreb a doua oara, doar pentru a fi refuzata din nou? Sau de data asta o sa accepte?
Acum, inima mea este impartita in doua: Lee Donghae si Seth. Seth este in prezent, iar Donghae este in viitor. Seth este cel cu care vreau sa fiu pe o perioada scurta de timp (desi niciodata nu poti stii ce se va intampla - te vei indragosti si mai tare de persoana respectiva - ca exemplu), Donghae este cel alaturi de care vreau sa-mi petrec restul vietii (multi o sa zica ca e un vis prostesc, fana/idol, dar eu am incredere in acest vis si sunt sigura ca o sa se implineasca mai devreme sau mai tarziu).
Pentru moment, asta e tot. Maine am olimpiada la engleza si meditatii la coreana (oficial: imi ador profa, dar de ea o sa povestesc in urmatorul post). Poate o sa spuneti ca dramatizez si ca totu-i trecator, dar aici e greseala! M-ati judeca fara sa ma cunoasteti. Cateva posturi pe blog nu inseamna nimic. Nu asa cunosti o persoana destul de mult incat sa o judeci. Oricum, la ora asta, sunt putin adormita (da! e o minune ca mi s-a facut somn asa devreme. De obicei ma prinde ora 4 la calculator) si recunosc ca am si putine emotii pentru maine.
Noapte buna! si tineti minte, unele vorbe dor mai tare decat o mie de cutite (o stiu din propria experienta. Nu puteti stii cat de sensibili sunt unii si cum ii afecteaza ceea ce spuneti.).
