Azi am ucis 30 de muste. Am avut multa energie si m-am simtit extrem de bine. Am ascultat muzica si am dansat intruna, iar cand am ajuns acasa, am vanat muste. Erau o gramada la mine in camera si deja ajunsesem la capatul puterilor. Ma saturasem sa ma tot deranjeze dimineata sau cand mi-era somnul mai drag, asa ca le-am omorat una cate una, dar au fost si exceptii - gen cazul in care am omorat sase dintr-o lovitura.
In alte cuvinte, mi-e frig. Am mainile inghetate, desi stau la calculator, la mine in camera unde se presupune ca e cald. Ma uit iar la pat si vad ca e gol si iar imi aduc aminte tot haosul din capul meu. Imi vin in minte din nou toate ideile si toate gandurile legate de el, legate de ei. Am tot incercat sa-mi dau seama de ce toata lumea imi cere sa spun adevarul. Eu, una, nu vad diferenta. Poate doar ca nu mai imi incarc constiinta degeaba, dar altfel, nu-mi pot da seama ce rost are cand oamenii oricum au aceeasi reactie chiar daca sunt sincera sau nu. Tot atat de revoltati/deranjati/dezgustati/uimiti/nervosi/etc. sunt. Hotarati-va, fratilor! Vedeti?! De-asta stau 15 ore sa calculez ceea ce spun pentru ca nu stiu care va fi reactia voastra si fac o mie de scenarii in capul meu si obosesc degeaba, cand pe voi nu va doare decat faptul ca am mintit/am fost "prea" sincera. Chiar nu va ganditi eu prin ce trec cand nici macar nu stiu ce sa fac sa va multumesc? Si da! Mie spre deosebire de voi imi pasa si de cei din jur si nu ma gandesc numai la mine. Si scuzati-ma daca sunt "prea" sincera, uneori, nu exista moduri placute/dragute prin care sa spui anumite lucruri. Si chiar daca gasesc un mod, va faceti ca nu stiti, ca nu va dati seama si va asteptati sa o spun de-a dreptul.
Ce pot sa mai zic? Va las sa "savurati" melodia, iar eu o sa ma duc sa ma vindec si in acelasi timp sa-mi verific si orga. Nu exista numai ucigasul de muste in orasul asta, dar si cea care incearca sa-mi omoare orga. Din fericire, o sa paraseasca taramul celor vii, inaintea frumosului instrument cu clape.
PS: Hello? Are you still there? I swear I can't see you through all this smoke. Scream! Shout! Yell! Say anything and I'll be there. I promise and this is the only one I'll keep.
Am inceput sa citesc ficuri din nou. Aseara si azi m-am simtit fericita. Mi-a revenit speranta si m-am gandit iar la el ca fiind parte din viitorul meu. Am dormit azi la pranz si am avut un vis stupid, dar m-am trezit tremurand. Am visat serpi si erau multi. Erau vipere cu corn. Mi-era frica si speram ca el va fi cel care ma va salva. Azi s-a uitat la mine si iar ma copleseste doar actiunea asta atat de simpla si neinsemnata. Nu stiu daca ma afecteaza neaparat faptul ca imi acorda atentie sau felul in care se uita la mine, cu zambetul ala pe buze pe care as vrea sa-l inlatur printr-un sarut.
Zilele trecute am scris ceva, dar imi este prea lene sa transcriu si sa revizuiesc schita ca s-o transform in ceva mai bun. O s-o fac intr-o buna zi. Probabil maine, probabil peste un an. Ramane de vazut. Pana atunci, am o idee de ceva timp pe care vreau s-o pun pe "foaie".
" Draga Seth,
Imi pare rau ca nu pot sa-ti spun pe nume aici, dar crede-ma, chiar si asa, fiecare litera a numelui tau e perfect imprimata in mintea mea si nu cred ca o sa se stearga prea usor. Ma indoiesc ca stii prea bine cine sunt. Probabil te gandesti "Doar o tipa din liceu...". Asta si sunt pentru tine, dar tu pentru mine esti mult mai mult. As putea sa insir aici pana m-ar durea degetele si s-ar toci tastele, dar n-o sa spun absolut tot.
In primul rand, tu insemni mai mult pentru mine decat ar putea unii sa-si imagineze. "E trecator." au spus ei. Au trecut deja 2 ani si inca te plac. Observ cat de trecator e. Inima mea inca bate la fel de tare ca atunci cand te-am vazut prima data. Am crezut ca am eu o problema si trebuie sa vad doctorul, dar dupa ce ai trecut tu pe langa mine si mi-am dat seama ca doar atunci inima mea o ia razna, am stiut ce este. Am stiut ca nici macar cel mai bun doctor din lume nu m-ar putea ajuta.
In al doilea rand, as fi in stare sa fac multe. Daca o mie de ingeri ar fi impotriva ta si ar vrea sa-ti ia viata, stiu ca as fi in stare sa le-o dau pe-a mea. Stiu ca n-as simti nici macar pentru o secunda frica de moarte, atata timp cat ar insemna ca te pot ajuta. Si desi spun toate astea. Si desi par doar povestile si aberatiile unei pustoaice de 17 ani care se presupune ca nu stie ce vrea, ca nu stie cu ce se mananca viata. E degeaba. Cu ajutorul tau am ajuns sa ma cunosc mai bine decat am facut-o in toti aia 15 ani inainte sa te intalnesc. Am atatea intrebari si vreau sa-ti spun atatea lucruri.
Ma intreb zilnic, oare fata pe care o placi stie cat de norocoasa e? Se simte la fel de bine cum m-as simti eu daca te-ai uita la mine cu ochii aia caprui si mi-ai zambi? Ma intreb ce gust au buzele tale. Ma intreb daca si tu gandesti la fel ca mine. Ma intreb daca macar pentru cateva secunde ti-a batut si tie inima tare atunci cand m-ai vazut. Ma intreb cum te-ai simti daca te-ai vedea prin ochii mei. Ma intreb ce ai face daca am sta amandoi singuri o ora intreaga in spatele salii de sport. Ma intreb ce ai face daca ti-as zice iar ca te plac, doar ca de data asta fata in fata. Ma intreb cum ar fi daca as putea sa scap de regrete si sa am curaj sa ma apropii de tine. Ma intreb ce parere ai despre mine. Ma intreb prea multe.
Chiar daca nu o sa ajung niciodata sa fiu cu tine, chiar daca o sa ajung, chiar daca o sa-mi dau seama in sfarsit ce gandesti, chiar daca nu o s-o fac, sper sa fii fericit. Sper sa ai parte de tot ceea ce iti doresti si sa nu fii niciodata ranit. Sper sa nu treci niciodata prin ce trec eu acum. Nu e usor sa-ti bata inima pentru o singura persoana si sa n-ai curajul sa-i spui, dar in acelasi timp sa nu poti sa vezi pe nimeni altcineva. Nici daca as vrea si oricat as incerca, n-as putea sa plac alt baiat cum te plac pe tine. Esti diferit. Nu esti ca ceilalti. Te-ai mentinut pe locul I si i-ai inlaturat pe altii. I-ai batut, i-ai distrus, i-ai aruncat la pamant si ai pus stapanire pe toata inima mea.
Acum, m-am obisnuit cu tot. M-am impacat cu tot si nu sunt sigura daca mai vreau sa te uit sau nu. Si asa am mai incercat si n-am reusit. Decat sa ma consum degeaba, mai bine imi pastrez energia si te pastreze pe tine, imperfect in ochii lumii, dar perfect in ochii mei. Poate o sa-ti mai scriu. Poate asta nu e ultima scrisoare. Sunt sigura ca o sa mai fie si altele. Pana la urmatoarea, ramai cu bine.
Forever yours, Tina.
PS: Baby, I think you do know about how I feel, but you just want to see what I'm going to do next. It's enterntaining, isn't it? Eu, agitandu-ma. Tu, fumand calm o alta tigara si aratand ca nu-ti pasa. Sau poate..."
Si miezul noptii ma prinde din nou la calculator, cu geamul deschis si infrigurata. Chiar daca am tremurat si am tremurat si am tremurat si am vrut sa ma bag in pat, n-am facut-o. Am lasat geamul deschis si aerul rece parca m-a mai trezit. Azi am simtit pur si simplu nevoia sa ma plimb singura, fara nimeni cunoscut in jurul meu. Am plecat de la liceu si am mers in parc. Am stat ceva pe-acolo si m-am relaxat. Am privit apa. Era asa linistita. A mai calmat haosul din mine. Soarele a stralucit prea tare. M-a orbit.
Cred ca am racit din nou. Abia imi trecuse. Acum iar ma doare gatul si iar stranut intruna. Incerc sa ma vindec. Joc Heroes 3 non-stop si ascult muzica. Da-le-ncolo de pastile. N-am nevoie de asa ceva. M-am saturat de paracetamol si coldrex. Nu ajuta prea mult. Asa cum nici gandurile pozitive nu m-ajuta pe mine. Degeaba imi spun "Lasa, o sa fie bine." si fraze de genul. Nu functioneaza. Ca sa mearga, probabil trebuie sa si cred ceea ce spun. Eu nu cred.
Azi am scris iar. Am progresat. N-a mai murit nimeni si au ramas impreuna. Daca in viata mea nu sunt finaluri fericite, macar acolo sa fie. Nu mai am stare. Mi-e somn, dar nu vreau sa dorm. Stiu ca o sa trebuiasca sa ma pun iar in patul ala care mi se pare prea mare. O sa fie rece, chiar daca o sa am patura. O sa ma detasez iar de realitate si o sa visez lucruri care oricum n-o sa se adevereasca. Mintea mea o sa ma amageasca, asa cum face de obicei. Uneori regret ca am imaginatia asa bogata si fiecare cuvant, il transform in propozitie. Propozitia devine o poveste, iar povestea o imagine. Nu mai vreau sa vizualizez perfect anumite persoane de fiecare data cand inchid ochii. Nu pot sa stau linistita nici macar o secunda. Si chiar daca ma simt asa, sunt obosita. Deja am incetat sa ma mai zbat. O fac degeaba. O sa fiu pur si simplu trecatoare prin viata. E mai usor asa. O sa ma fac ca nu vad, nu aud, nu simt. Asa e cel mai bine.
Maine o sa incerc sa postez ceva mai optimist. Nu promit nimic. Nu e genul meu si nu o sa fie niciodata.
PS: I hate it. I hate the way I see your face every time I close my eyes and every time I open them. I knew my house is haunted, but why does it have to be you? Go away! Leave my dreams alone! Get out of my mind! Get out of my heart! Just leave...
Aveam de gand sa scriu altceva, dar nu pot. Mi-am dat seama ca tin la unele persoane mai mult decat credeam ca tin, pana si prietenii spunand asta. Am schimbat melodia azi. Ascult pe repeat "Vescan - Pasari Calatoare". Ma omoara melodia, dar si bratara pe care nu pot s-o dau jos de la mana. Dupa dus, am venit la mine in camera si am inceput sa plang. Sora mea tot rade de mine, sustinand ca fapta mea e strigatoare la cer, ca ea n-ar fi facut asta. Nu stiu daca pur si simplu ma ia peste picior sau e serioasa. Oricare din alea doua ar fi, nu-mi pasa. Acelasi efect il are asupra mea. Asta seara iar n-o sa pot sa dorm. Abia incepusem si eu sa ma simt mai bine, iar acum o sa stau din nou pana dimineata incercand sa inlatur gandurile, sa-mi eliberez mintea, poate-poate mi se duce si durerea de cap.
Nu mai stiu ce sa zic. Pentru prima oara dupa atatea zile, am ramas fara cuvinte. Nu mai pot gandi cum trebuie. Nu mai pot face nimic cum trebuie. Mintea si trupul sunt obosite. Toata energia s-a dus. Sunt secatuita de puteri. Nu mai stiu ce sa fac. Durerea s-a dublat. Am mai vorbit cu Han si cu fiecare cuvant, ma simteam si mai vinovata si mai ranita si mai singura si mai departe de starea de bine. Daca as stii cat sufera, i-as lua toata durerea, as dubla-o si as suporta-o eu. Sunt deja obisnuita, desi de fiecare data ranile se adancesc si sunt mai greu de vindecat.
Stiu ca este vina mea totul si e iremediabil. Imi pare rau, desi scuzele nu inseamna nimic, e tot ceea ce pot face acum. La altceva nu ma pot gandi, in afara de amintiri scufundate in lacrimi.
PS: I'm tired. If this is love, then take it back. I can live without it just fine.
"If you love something set it free. If it comes back, it's yours. If it doesn't, it never was.". I wonder if it's true, if it applies in real life too or if it's just another quote someone said and people just thought it was cool enough to write it on walls.
Am crezut ca s-a terminat, dar iar imi este rau. Iar ma doare capul (desi este foarte posibil sa fie de la alea doar 5 ore dormite), iar stranut intruna si incepe sa ma ia durerea de gat. Si o sa ajung din nou sa ma chinui cu o raceala nenorocita si cu o durere in piept care nu vrea sa-mi dea pace. As vrea uneori pur si simplu sa-mi smulg inima din piept si s-o tai in mii de bucatele ca sa nu mai aiba altii ocazia s-o faca. Daca as putea as inconjura-o cu sarma ghimpata si garduri electrice si cutite si fortarete cu miile ca sa nu ajunga nimeni la ea, in afara de cei care cred ca merita.
Lacrimile m-au parasit si ele. Sunt doar eu, intunericul si o melodie ce se-aude-n surdina. E geamul deschis. E liniste. Simt ca innebunesc. Pentru prima oara dupa atata timp, singuratatea mi se pare greu de suportat. Si nu ma refer la singuratate ca fiind eu inconjurata de oameni. Nici o mie de persoane nu ar putea sa ma faca sa-mi revin. Intunericul se extinde si abia de mai e vreo alta lumina in camera in afara de cea de la monitor. Mereu mi-a fost frica de el. Ma sperie. Nu stiu ce se poate intampla cand e lumina stinsa si sunt doar eu si o patura rece. Nu stiu ce monstru ar putea veni sa ma devoreze.
In seara asta am nevoie de o imbratisare. Am nevoie sa adorm in bratele cuiva. Am nevoie sa ma simt in siguranta. Pacat ca nu este posibil. Nu are cine sa vina. Nu are cine sa stea. Nu mai e nimeni care sa ma suporte. Nici eu nu ma mai suport. Ma simt de parca as avea mainile patate cu sange si nici macar n-am comis o crima. Ma simt ca ucigasul care ar vrea sa invie victima si sa scape de puscarie, realizand ca ceea ce a facut e gresit.
Vreau sa ies afara. Vreau sa ma duc pe faleza si sa stau doar intr-o camasa si costumul de baie. Vreau sa privesc marea si sa ma pierd in ea cand nu mai e nimic altceva de facut. Vreau sa imbratisez valurile si sa le las sa ma poarte departe. Vreau sa plutesc si sa simt apa rece ca gheata cum imi sfasie pielea, de parca cineva ar lasa taieturi cu precizia unui doctor. Vreau sa ma prinda rasaritul uda pe o piatra, cu vantul in par si lacrimi in ochi, cu nisip sub unghii si scoici sparte sub talpi, cu pielea mirosind a vara pierduta incercand sa salvez ce era deja pierdut demult.
PS: Si poti sa pleci departe, n-o sa te caut oricum c-ai dat foc inimii mele si-ai lasat-o doar scrum.
Soarele a stralucit toata ziua. A fost frumos afara, dar mie tot frig mi-a fost. Aceeasi raceala care ma chinuie de cateva zile. Nu stiu daca e de bine sau de rau. O fi din cauza ca se apropie sfarsitul lumii. Nu cred in el. Cred doar in sfarsitul meu.
Incet, incep sa-mi revin, dar sfarsitul nu o sa astepte ca eu sa-mi pregatesc armele si sa lupt impotriva lui. A facut asta de prea multe ori si m-a lasat sa castig chiar si atunci cand nu aveam nicio sansa. Cred ca s-a saturat si el. Acum il vad venind cu tot ce are ca sa ma distruga. Dar oare el stie ca deja nu mai e nimic de distrus? Chiar daca imi revin fizic si imi trece ameteala si durerile de cap si durerea de gat si tot, in interior ranile sunt prea adanci, prea vechi, speranta e praf si pulbere si din pacate nu e ca pasarea Phoenix. Nu o sa reinvie.
M-am refugiat in muzica, dans si scris ca de obicei. Azi mi-am revenit din starea de fantoma trecatoare prin viata, numai dupa ce am aprins mp3-ul si am inceput sa dansez. In toate orele am meditat si am scris. M-am simtit mai bine din cauza asta. Am simtit de parca s-a mai dus din fumul ala dens din jurul meu. I-am vazut asa si pe cei din jurul meu. Prezenta lor langa mine ma deranjeaza, ma incomodeaza, iar conversatiile cu ei nu ma ajuta, nu ma schimba. Nu vreau sa ma mai intrebe daca sunt bine. M-am saturat de asta. Se ingrijoreaza fara rost. Eu oricum o sa raspund doar cu "da" si "sunt bine". Nici n-as putea spune altceva. Durerea asta si gandurile negre sunt doar pentru mine. Au si ei problemele lor, nu trebuie sa le ia si pe ale mele.
In timp ce meditam, am dat peste un gand, o intrebare care nu mi-a dat pace inca de dimineata si uite, acum e seara si tot la ea ma gandesc. "Oare mi-ar fi mai bine daca l-as uita pe Seth? Oare in adancul meu vreau sa-l uit sau inca e sentimentul ala de parca as fi lasat ceva neterminat?". Intrebari de genul mi-au bantuit mintea azi. Nu stiu cum sa raspund la ele, dar oare sunt intrebari la care trebuie sa raspund?
M-am gandit sa iau o pauza de la tot. O sa continui sa scriu, dar mai intai trebuie sa incep tema la mate. De terminat, stiu ca n-o s-o termin vreodata. O sa ma joc iar Heroes 3, in timp ce ascult muzica. O sa stau iar sa ma gandesc si o s-o fac mai mult decat trebuie. O sa...Nu mai stiu.
PS: Baby, I missed you today. Did you miss me too? I wonder...Do you feel the same way I do? I need you, but do you need me too? I wish...I just do.
