Stiu ca nu am mai scris de ceva timp, dar seara asta este speciala. Am iesit din relatia considerata perfecta. Acum imi dau seama ca poate nu exista asa ceva. Poate era doar perfect pentru mine, pana la urma perspectiva din care privesti conteaza. Am fost fericita si multumita de tot ceea ce a insemnat iubire, sustinere, atentie si asa mai departe, dar acesta nu este subiectul despre care vreau sa vorbesc. Da, poate imi e dor de atingerile cuiva, de imbratisari si de sarutari, dar nu asta conteaza acum.
Dupa multi, multi ani de asteptare si sperante, am ajuns in punctul in care voiam sa ajung si nu stiu daca a fost asa cum m-am asteptat. Imi pare rau ca nu am putut sa zic mai mult, ca am fost asa retinuta, dar asta sunt si nu stiu cand o sa ma schimb. Am ajuns la aceeasi vesnica problema. In fata altora pot spune exact ceea ce gandesc, ce vreau, cum vreau, dar in fata lui ma blochez. Si da, este vorba de Seth, in cazul in care nu ati realizat pana acum.
7 ani au trecut de cand imi place de el. In februarie l-am vazut si am avut o reactie la care nu ma asteptam. Cred ca a fost al doilea atac de panica mai serios pe care l-am avut in viata asta. Azi, am fost la el. In momentul, in care l-am vazut, mi s-a taiat respiratia. Nu spun asta ca sa transform aceasta postare intr-una romantica, poetica. Este purul adevar. Am crezut ca voi face fata, ca nu va mai avea acelasi efect dupa atata timp, dar m-am inselat. In momentul asta, sunt la apartamentul unei colege, care a decis sa ma sustina in alegerile mele si sa ma primeasca in casa ei, asa ravasita cum eram. Beau vin roze, demidulce, Jidvei. Absolut delicios, dar tot consider ca m-am ametit un pic cam devreme, doar dintr-un pahar (ce-i drept, avea cam 300 ml), si am fumat cam mult (aproape un pachet doar azi).
Si cum imi aprind urmatoarea tigara, ma gandesc la ce am facut gresit si ce as fi putut sa fac mai bine. As fi vrut sa ii zic cum mi-a batut inima mai tare la fiecare mesaj primit, dar a inghetat in momentul in care m-am asezat langa el pe canapea. As fi vrut sa ii zic ca in toti ani astia l-am visat, mai mult sau mai putin in situatii dubioase (in vis, ma cauta si incerca sa ajunga la mine, in realitate, nici macar nu ne apropiem). As fi vrut...
Sa il sarut. Are acelasi zambet care m-a cucerit si as vrea sa inteleaga ca nu este nevoie sa cunosti o persoana ca sa stii ca are un loc in inima ta. In tot timpul asta, a fost inspiratia mea, muza mea, tot ceea ce m-a ajutat sa scriu (de asemenea, motivul pentru care acest blog exista). Ii multumesc pentru asta, desi la baza a stat mai mult ideea pe care o aveam eu in cap, nu o persoana reala. Sincer, este exact asa cum ma asteptam si totusi nu mi-a intalnit toate asteptarile. Dar asta nu se intampla prea des, nu? Si poate, daca actionam, obtineam si ceea ce voiam. Poate este si greseala mea... Mereu a fost...
Va trebui sa imi gasesc linistea cu informatiile pe care le-am cumulat pana acum. Ma indoiesc ca o sa se mai intample ceva in privinta asta. O sa mai am cateva intrebari cu care o sa raman vesnic (sper sa trec peste), dar ma voi impaca cu gandul ca prima mea dragoste nu a fost un baiat asa cum il vedeau ceilalti, ci persoana pe care o vedeam eu. Am reusit sa ii ghicesc din trasaturi, desi nu stiu cat m-au lamurit discutiile de azi. In realitate, as vrea sa existe un anumit final, in versuri, voi alege varianta cea mai probabila: s-au vazut, au vorbit, nu s-a intamplat nimic, iar ea a ramas mereu cu el in inima, dar a incercat sa il stearga din ganduri. I-a reusit acest plan, dar visele nu o lasa sa uite experientele pe care le-a ratat, cuvintele pe care nu le-a spus, buzele pe care nu le-a gustat...
Va trebui sa ma rezum la atat. Nu stiu ce voiam de fapt. Poate un "si eu ma gandeam la tine" sau "era doar un joc". Poate un sarut sau un "as prefera sa nu ne vedem". Poate ceva clar, definitiv, legat de ceea ce am fi putut sa fim si nu am fost, legat de sperantele si visele mele, care in cateva ore au ajuns sa se transforme in iluzii si impresii gresite. Probabil am vrut sa vad mai mult decat era (pana la urma cam asa se intampla cand doresti sa fii cu cineva), probabil seara aia in club in care am dansat a fost doar in capul meu si felul in care ma privea la fel. Va trebui sa imi scot din cap aceste idei, va trebui sa uit. A fost tot ce am vrut si totusi nimic, atat de aproape si totusi inaccesibil.
Seth este oficial un capitol incheiat. Nu stiu cum o sa fie in zilele urmatoare. Am baut atata vin ca acum privesc totul distorsionat. Incerc sa gandesc pozitiv, ca aceasta este finalizarea de care aveam nevoie, dar in adancul meu stiu ce voiam, la ce ma asteptam, ce nu s-a intamplat si ca nici macar nu am cum sa am resentimente fata de el. Nu imi datora nimic si totusi a incercat sa ma ajute. Nu ma cunostea si totusi a incercat sa explice. Ma simt prost acum. Nu aveam ce cauta acolo. Nu vreau sa incurc alte persoane in gandurile mele haotice. Imi pare rau. Sincer. O sa fie mereu prima mea dragoste, o sa fie mereu tipul pe care as fi vrut sa il cunosc mai bine si nu am facut-o. Poate o sa ramana regretul meu cel mai mare, poate nu. Doar ziua de maine imi poate spune asta...
PS: You looked happy today. I am glad at least one of us is.
