A venit si 2015 si s-au facut 4 ani de cand am acest blog. Ce-i drept, as fi putut sa scriu mai mult, dar este mai bine sa fie putin, dar bun, decat mult si prost. Nu stiu ce sa zic. Iarasi nu stiu cum sa exprim ceea ce simt sau intr-un mod in care sa inteleaga si altii macar pe jumatate, asa ca o sa incerc sa vorbesc de una din cele mai recente probleme.
Mai stiti postarea in care vorbeam despre modul in care imaginatia mi se pare mai interesanta si mai activa decat ceea ce se intampla in viata reala? Daca da, o sa puteti intelege mai bine ceea ce vreau sa spun in postarea aceasta. Daca nu...
De curand, am descoperit ca ceea ce eu numeam de fapt "salvarea mea", ceea ce fac de cand eram mica (in jurul varstei de 7 ani), ceea ce m-a ajutat sa continui, sa-mi descopar parti ale mele care nu credeam ca exista, sa trec peste momente grele si sa ma impac cu anumite ganduri/situatii, ceea ce mi-a dezvoltat caracterul ca si scriitoare, este un defect. Glumeam, dar tot e vorba de ceva serios. Din cate am cautat, nu am putut sa-i gasesc un echivalent in romana, asa ca explicatia ce urmeaza o sa contina si parti in engleza.
Maladaptive Daydreaming/Excessive Daydreaming este un concept psihologic introdus de Eli Somer, ce consta in fantezii care inlocuiesc interactiunea umana si intervin in mod negativ in dezvoltarea academica, interpersonala sau functionarea vocationala. In general, aceasta tulburare psihologica este asociata unei traume din copilarie (violenta, abuz, neglijare, divort etc.) care motiveaza victima sa rupa legatura cu lumea amenintatoare din jur, folosindu-se de aceasta stare pentru a depasi problemele reale.
Inca se fac studii asupra acestei "boli", dar mai multe informatii se pot gasi aici - Maladaptive Daydreaming. Nici nu stiu cum sa numesc acest lucru, dar stiu sigur, din ceea ce am citit si studiat, ca la mine este prezent. Unii constientizeaza cat le ingreuneaza vietile si ce efecte negative poate avea, insa eu simt ca prin intermediul acestei stari sunt ajutata si am in permanenta pe cineva langa mine, care ma poate face sa ma simt mai bine in legatura cu singuratatea si lipsa poftei de viata, care sunt din ce in ce mai greu de suportat in ultimul timp (in principal singuratatea, din punct de vedere emotional; pofta de viata am inceput sa o recuperez, deoarece m-am inscris la Streetdance si ma simt foarte fericita, dar se stie ca exista mai multe tipuri de fericire, nu?).
Si totusi, de ce sa mint? Sunt momente in care devin speriata si chiar socata de ceea ce imi trece prin minte si modul in care se exteriorizeaza ceea ce simt in "vis", prin expresii si reactii specifice unei situatii reale. Chiar si asa, nu stiu daca as lua antidotul, daca ar exista asa ceva pentru asta. Au fost destule momente in viata in care "visarea" m-a facut sa fiu mai fericita (chiar cu mult) decat cu realitatea. Si acum ca scriu lucrurile astea, chiar pare ca as avea o problema psihologica reala, dar atata timp cat sunt constienta de ea, mai este o problema? Consider ca este ca o adictie, un viciu, o dependenta. Lucrul trist este ca si la tigari si la multe alte lucruri cred ca as putea renunta mai usor decat la asta. Oh, well...
PS: I keep thinking about you now more than ever. I miss you a lot and I keep on wondering what you're doing, where you are, if you're happy or satisfied with your life, if you are thinking about me from time to time or even remember me. I wish I could give this up, but it seems like you're my other addiction that I can never let go of.
